Managerul de la Spitalul Municipal Dorohoi, Valerian Andrieş, a anunţat declanşarea unei anchete administrative după scandalul dintre două infirmiere, care i-a deranjat pe bolnavi. El cere pacienţilor care au fost martori la scenă să ajute conducerea spitalului, astfel încât „aceste incidente să nu mai aibă loc”.
„În această cauză se efectuează cercetări în vederea aflării adevărului și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate. Pe această cale, rugăm respectuos pacientul care a dat declarația și a fost martor la eveniment să depună și la Spitalul Municipal Dorohoi o plângere tocmai ca aceste incidente să nu mai aibă loc”, a declarat Valerian Andrieş.
Două infirmiere de la Spitalul Municipal din Dorohoi s-au certat ca la ușa cortului într-un salon, dar și pe holul Secției chirurgie, stârnind nemulțumirea mai multor pacienți ai unității medicale.
Cele două angajate ale spitalului au provocat, miercuri, un zgomot uriaș, după ce una dintre ele ar fi fost deranjată că cealaltă dintre infirmiere ar fi făcut curățenie într-o altă zonă decât cea care i-a fost atribuită.
„Pacienţii au rămas şocaţi la comportamentul uneia dintre infirmiere. În loc să îi îngrijească pe pacienţi, pierd timpul certându-se. Erau două femei de aproape 60 de ani, care nu au ținut cont că spitalul este plin de pacienți s-au comportat foarte urât„, a declarat, pentru BotosaniNews, unul dintre pacienți.
Medicul de gardă, un ortoped, nu a intervenit pentru a aplana conflictul, spre stupefacția bolnavilor.
Se pare că ulterior cearta a continuat la UPU, unde se aflau şi cadrele medicale de pe o ambulanţă care veniseră cu o urgenţă.





























