Botoșăneanul Corneschi Ilie Alexandru s-a clasat pe podium la cea de-a 14-a ediție a OMV Petrom Bucharest Half Marathon, care a reunit în weekend-ul 10-11 mai peste 10.000 de alergători din 45 de țări, confirmând încă o dată că mișcarea are puterea de a aduce oamenii împreună, dincolo de vârstă, performanță sau naționalitate.
Pe lângă cursele de alergare, evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a comunității, cu zeci de activări, susținători entuziaști și zâmbete pe tot traseul.
Evenimentul a fost organizat de RunInBucharest cu sprijinul autorităților publice și al voluntarilor care au contribuit la buna desfășurare a curselor. Valeria Răcilă van Groningen, președintele RunInBucharest, a declarat:
„Suntem mândri că acest eveniment a crescut atât de frumos și că an de an adunăm tot mai mulți oameni care înțeleg valoarea mișcării. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi – alergători, parteneri, voluntari și susținători.”
Lista câștigătorilor OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2025:
La Semimaraton OMV Petrom (21 km), proba Masculin, primii trei câștigători au fost : Kirwa Nixon Kiprotich (Kenya) s-a clasat pe locul 1 cu timpul 01:04:32, urmat de Andiema Mark (Kenya) cu timpul 01:05:54 pe locul 2 si Corneschi Ilie Alexandru (România) CU TIMPUL 01:08:39 pe locul 3.
La Semimaraton OMV Petrom (21 km), proba Feminin, primele trei câștigătoare au fost: Steja Alexandra (România) pe locul 1 cu timpul de 01:20:33, urmată de Piscu Andreea (România) pe locul 2 cu timpul 01:21:08 si Assimakopoulou Katerina (Grecia) cu timpul 01:22:04 pe locul 3.
La cursa 10km Autonom, proba Masculin primii trei câștigători au fost: Necula Robert (România) s-a clasat pe locul 1 cu timpul 00:31:38, urmat de Mitrica Leonard (România) cu timpul 00:32:03 pe locul 2 și Gheorghe Buzulan (România) cu timpul 00:32:59 pe locul 3.
La cursa 10k Autonom, proba Feminin, primele trei câștigătoare au fost din România: Botnari Mihaela (România) care a înregistrat timpul 00:36:09 situându-se pe locul 1, urmată de Stefana Florina (România) cu timpul 00:37:41 și Popa Irina (România) cu 00:38:41.
La Cursa Ștafetă a câștigat echipa “Scorpionii Negri Negri” (România) cu timpul de 01:06:54.
Primii cinci clasați femei și bărbați la cursele necompetitive general și fotolii rulante -Cursa Populară Mega Image din cadrul Semimaratonului București au primit prin tragere la sorți, premii în bani, produse și servicii.































