FOTO Incendiu, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Proprietarii unei case și-au pus mâinile în cap când au venit de la cumpărături

Un incendiu a izbucnit, duminică după amiază, într-o gospodărie din localitatea Pădureni, comuna Șendriceni. Flăcările au cuprins o bucătăria unei locuințe, cu pericol de extindere la întreaga construcție.
Proprietarii au plecat la cumpărături, iar când s-au întors acasă, au observat fum ieșind din interior și au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință.

A fost înlăturat și pericolul de explozie, din interiorul clădirii fiind scoasă o butelie. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *