Un bărbat din Botoşani, care era dat în urmărire internaţională, a fost găsit în Germania, iar poliţiştii români l-au adus în cătuşe acasă. Este vorba de un bărbat, de 38 de ani, din Botoșani, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
Botoșăneanul a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Judecătoria Vișeu de Sus, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și o lună.
Acesta a fost dus direct la penitenciar, în vederea executării pedepsei.































