„Un vot antisistem total”, așa caracterizează liderul PNL Botoșani, Valeriu Iftime, rezultatele la alegerile prezidențiale din turul 1. Iftime recunoaște că, în ciuda eforturilor raționale și a intențiilor de a demonstra beneficiile unei coaliții, rezultatul alegerilor a fost unul neașteptat și dificil de anticipat. El subliniază necesitatea unei unități și a unui mesaj coerent în perspectiva turului 2, având în vedere polarizarea și radicalizarea alegătorilor.
„Cred că nu are rost să ne mai lamentăm, să facem presupuneri sau alte analize. Este un vot antisistem total. Mi se pare că și eu m-am dus în zona asta, crezând că după o anumită logică și raționalitate pot demonstra oamenilor că dacă avem o coaliție pot face atât pentru viitorul românilor. Accept rezultatul. Cel mai bun lucru este să ne gândim la turul 2, unde chiar avem un examen mai mult decât dificil, dar de data asta noi trebuie să ne unim, să avem un mesaj ținând cont de fiecare român, că am văzut că votează radical împotriva sau pentru extremismul de dreapta. Clasa politică, din care eu nu sunt parte, sunt doar un venit proaspăt și ușor, ușor m-am lipit de ea. Pălmaș pe ogorul altora, cam asta e tema mea acuma.”, a spus Iftime.
Totodată, el susține că PSD a trădat în această coaliție deoarece Victor Ponta a obținut toate voturile din județul nostru care trebuiau să fie pentru Crin Antonescu.
„În turul doi joacă sistemul antisistem”
„Eu nu sunt supărat de vot, să știți că chiar nu sunt supărat. În turul doi tot joacă sistemul antisistem. „Eu am făcut scorul din turul trecut, de fapt cele 19 procente de la Botoșani sunt făcute de liberali pentru că PSD a dat 20 de lui Ponta”, a adăugat Valeriu Iftime.
Potrivit acestuia, lupta se duce pe rețelele de socializare, prin mesajele transmise acolo și chiar dacă „noi am dat mesaje logice, raționale, dar nimeni nu ascultă”.
George Simion și Victor Ponta, cei mai votați la Botoșani
Candidatul Alianţei PSD- PNL- UDMR s-a clasat al treilea în primul tur al alegerilor prezidenţiale de la Botoşani. După numărarea voturilor din 395 din totalul celor 434 secţii de votare (adică a 91,01% din secţii), reiese că George Simion (AUR) a fost votat de 45,51 % din alegători.
Pe locul al doilea s-a clasat Victor Ponta (independent), cu 19,82 % din voturi, iar pe trei este Crin Antonescu cu 18,18%. Iată rezultatele pe fiecare candidat în parte:
| Candidat | Voturi | Procent(~) |
|---|---|---|
|
1. GEORGE-NICOLAE SIMION
|
55.507+31.331
|
45,51 %
|
|
2. VICTOR-VIOREL PONTA
|
24.176+2.000
|
19,82 %
|
|
3. GEORGE-CRIN-LAURENȚIU ANTONESCU
|
22.176+7.951
|
18,18 %
|
|
4. NICUȘOR-DANIEL DAN
|
14.225+11.422
|
11,66 %
|
|
5. ELENA-VALERICA LASCONI
|
2.803+1.808
|
2,30 %
|
|
6. MARCELA-LAVINIA ȘANDRU
|
995+369
|
0,82 %
|
|
7. PETRU-DANIEL FUNERIU
|
626+129
|
0,51 %
|
|
8. CRISTIAN-VASILE TERHEȘ
|
497+33
|
0,41 %
|
|
9. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU
|
464+194
|
0,38 %
|
|
10. JOHN-ION BANU-MUSCEL
|
270+37
|
0,22 %
|
|
11. SILVIU PREDOIU
|
233
|
0,19 %
|































