Vot de pe patul de spital! Peste 150 de pacienți internați în Spitalul Județean Botoșani au votat la urna mobilă

Peste 150 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență Botoșani au votat, duminică, la alegerile prezidențiale, a precizat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Ioan Asaftei. Potrivit sursei citate este vorba despre pacienții internați la unitatea spitalicească de pe Marchian, dar numărul solicitărilor pentru urna mobilă este mai mare pentru că sunt și la Psihiatrie, Pediatrie și Infecțioase.

Nu lipsesc incidentele electorale nici în acest tur de scrutin, la Botoșani

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, la nivelul județului Botoșani, până la acest moment, au fost primite patru sesizări de posibile incidente electorale, toate fiind în curs de verificare.

Acestea privesc continuarea propagandei electorale, fotografierea buletinelor de vot și comercializarea de alcool în proximitatea secțiilor de votare.

Pentru orele următoare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor continua misiunile de menținere a siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, polițiștii rutieri sunt prezenți pe arterele rutiere din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și pentru depistarea substanțelor interzise. În continuare, o atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *