Un tânăr de 24 de ani, din județul Botoșani, a fost implicat într-un accident rutier cu patru victime, care a avut loc vineri, pe strada Anastasie Panu din Iași.
Tânărul de 24 de ani, din județul Botoșani, în timp ce ar fi condus un autoturism, în municipiul Iași, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism ar fi fost proiectat pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un auto parcat.
În urma accidentului, patru persoane, toate din cel de-al doilea autoturism, au fost rănite. Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate”, precizează reprezentanții Poliției Iași.






























