Botoșăneanca Ioana Mădălina Miron, sportiva Stelei, a cucerit o medalie de argint la Campionatele Mondiale de Juniori I de la Lima (Peru). La categoria 45 de kilograme, la stilul aruncat, Ioana a avut o încercare reușită de 90 kg, care a propulsat-o în postura de vicecampioană mondială.
La total, halterofila antrenată la Steaua de Ioan Iordache, a terminat pe 4 cu 159 kg, după ce la stilul smuls a fost a șaptea, cu 69 kg. Un singur kilogram a despărțit-o pe Ioana de podiumul de la total și două kilograme de medalia de argint.
„Va încerca să-și îmbunătățească stilul său mai slab, smulsul, pentru a avea mai multe șanse în întrecerile de anvergură”, susțin reprezentanții clubului.
România participă la Campionatele Mondiale de haltere pentru cadeţi şi juniori cu un lot de 10 sportivi, cinci la masculin şi cinci la feminin. La întrecerile de la Lima s-au înscris 531 de sportivi, 265 la feminin şi 266 de masculin, din 67 de ţări.
Cum a ajuns fetița din Zlătunoaia printre cei mai buni sportivi ai României
Ioana Miron are 20 ani, 1,50 m. Este din Zlătunoaia, comuna Lunca și provine dintr-o familie de oameni gospodari, simpli, dar foarte uniți. Frumoasă foc, micuță, nici nu ai crede că are atâta forță în ea, dar tânăra face performanțe uriașe într-un sport care era acaparat cu precădere de bărbați.
„Am fost selectată de la școală de un antrenor, pentru canapea și haltere și de acolo am fost aleasă. Aveam mobilitate foarte bună și eram foarte micuță de înălțime. Au fost niște ani grei, foarte grei. Pot spune că nu am avut copilărie. A fost un program foarte strict la Botoșani, nu aveam voie să ieșim decât o oră pe săptămâna și aceea duminica, trebuia să ne învârtim foarte repede, la mall, parc, unde voiam, într-o oră trebuia să fim gata. Masa la oră fixă, școală, antrenament și cam asta a fost vreo patru ani. A fost greu. Am făcut foarte mult sacrificii, dar a meritat. Când eram mică nu înțelegeam de ce antrenorul este așa strict, dar pe parcurs am înțeles. Ne-a educat. Ne-a făcut să fim mai responsabile, disciplinate”, ne-a povestit Ioana.
Acum se bucură de toată susținerea familiei, dar la început, părinții săi erau sceptici în ceea ce privește parcursul său în acest sport.
„Sunt foarte bucuroși, mereu au fost mândri, chiar și anul trecut, când nu a fost un an așa cum mi-am dorit, tot m-au susținut. La început nu au fost de acord. Când eram mică eram foarte mămoasă. Mama nu înțelegea de ce nu vreau să mai vin acasă, credea că mă bat la școală sau cine știe ce”, spune, zâmbind, Ioana.
„Toată lumea crede că fac gimnastică, nu haltere”
Toți credeau că atunci când practici acest sport ajungi să îți deformezi corpul, iar acest lucru îi speria pe părinții Ioanei. În plus, unii vecini le arătau acestora fotografii cu femei care practicau culturism și le spuneau că așa va arăta și fiica lor, iar ei nu își doreau asta pentru ea.
„Toată lumea crede că fac gimnastică, nu haltere, chiar și acum”, ne-a spus tânăra.































