O data da, o data nu, cam aceasta este frecventa deputatilor de Botosani la serviciu, conform Institutului de Politici Publice (IPP). Acesta a efectuat o analiza a activitatii demnitarilor din Legislativ si pe baza prezentei la vot s-a alcatuit si o situatie generala a absenteismului in actuala sesiune parlamentara. In fruntea listei reprezentantilor judetului nostru in Camera se afla liberalul Liviu Cimpanu, cu o prezenta de doar 35,31%, ceea ce ar insemna o medie aproximativa de o zi de munca, doua nu. Pe urmatoarele trei locuri se situeaza PSD-istii Catalin Buhaianu, cu 48,27%, Doina Dretcanu, cu 48,49% si Costica Macaleti, cu 51,73%, cu totii situindu-se sub media judetului in privinta prezentei la serviciu. Actual liberal, fost social-democrat, Mihai Malaimare are o participare asemanatoare fostilor colegi de partid, de 51,96%. Presedintele PD Botosani Radu Dragus vine la munca, potrivit IPP, doua zile din trei, participarea sa fiind de 66,37%. Cel mai riguros dintre deputatii de Botosani este PRM-istul Stefan Baban, cu 85,14%, recunoscut de altfel si pentru zecile de interpelari, intrebari, declaratii politice pe care le face pe o sumedenie de teme si care de obicei nu au insa nici un rezultat concret, motivatia fiind ca este parlamentar de opozitie.
Culmea este ca, in ciuda procentajelor jignitoare pentru botosanenii care lucreaza si care daca si-ar fi permis doar intr-o saptamina sa vina la munca precum parlamentarii ar fi ramas de mult fara serviciu, Botosaniul este fruntas pe Moldova in privinta participarii la lucrari. Cu o prezenta de 55,32% judetul nostru ocupa locul trei in regiune, fiind devansat doar de Neamt si Galati.
A?A?IPP a precizat totusi ca unele absente de la sedintele de plen ale Camerei pot avea motivatii legitime, parlamentarii putind lipsi deoarece participa la primirea unor delegatii straine, au calitatea de membru in delegatiile Parlamentului la organizatii parlamentare internationale, participa la conferinte, simpozioane, intilniri politice, au probleme personale sau se afla in concediu medical.
Printre parlamentari circula insa o poveste-superstitie, conforma careia parlamentarii cu prezenta buna nu mai prind inca un mandat. Aceasta ne-a fost confirmata chiar de ieri de senatorul PNL Mihai Tabuleac, care ne-a relatat ca o persoana angajata la Senat inca de la infiintare i-a spus ca, analizind parlamentarii si activitatea lor de-a lungul timpului, a observat ca tocmai cei mai constiinciosi nu mai dobindesc un al doilea mandat.
Topul absentelor, contestat
Aproape toti deputatii au contestat rezultatele si modul de intocmire a topului. Ei au invocat tot felul de motive pentru procentajele atribuite, de la faptul ca "nu poti sa stai sase ore pe scaun sa ti se inconvoaie spatele " pina la faptul ca "sistemul de votare cu cartele lasa inca de dorit, votezi si apari ca nu ai votat" sau ca ar fi fost zile in care au fost la lucrari, dar au uitat sa semneze condica. Redam mai jos pozitiile acestora fata de rezultatele analizei IPP:
Liviu Cimpanu PNL (loc 234 din 331 deputati, ca prezenta): "N-am ce sa comentez, nu stiu despre ce este vorba. E dreptul fiecaruia sa faca orice fel de sondaje si analize, dar nu stiu ce temei au, daca datele sint obiective".
A?A?Catalin Buhaianu (loc 178): "Eu nu stiu sa fi avut mai mult de doua absente, cind am fost la Bruxelles si de fapt nu sint absente. La mine procentajul e aproape de 100%. Fac parte din categoria celor care pleaca duminica seara din Botosani si joi seara din Bucuresti. Cind am mai lipsit am avut activitati de partid, cum a fost atunci cind au venit la Botosani Adrian Nastase sau Dan Mircea Popescu, ori cind am avut o sedinta la Iasi intr-o miercuri".
Doina Dretcanu (loc 177): "Indicatorii dupa care e facuta statistica au niste puncte slabe. Nu reflecta realitate. Demersul e bun, dar perfectibil. In frunte e domnul Baban si nu e corect, pentru ca eu nu prea il vad in sala".
Costica Macaleti (locul 164): "Nu cred, e o chestie falsa. Mai disciplinat parlamentar decit mine nu cred ca exista. Eu sint mereu prezent la vot si votez pentru binele tarii".
Mihai Malaimare (locul 163): "Ma angajez sa sporesc prezentele, dar sint situatii care apar si trebuie sa iesi din sala pentru o intrevedere cu cineva si inauntru lucrurile se deruleaza. Apoi, mai sint si delegatii oficiale efecuate in strainatate. Sigur, sint si multe absente, dar sa stiti ca in mandatul trecut am fost si mai putin prezent la lucrari pentru ca aveam de lucru la birou deoarece eram presedinte de comisie".
Radu Dragus (locul 101): "Nu stiu cum s-a calculat. Eu ar trebui sa am mai mult, am lipsit doar doua zile. Oricum 66% nu e multumitor".
Stefan Baban (locul 28): "Trebuie sa intrebati exact cum s-a facut situatia. Eu trebuie sa am aproape 100% prezenta".
Studiu si pentru senatori
Studiul face referirie doar la deputati, insa IPP a dat asigurari ca va efectua unul similar si pentru senatori. "Sint aproape de 100%. Sint chiar din categoria fraierilor fara de care nu se poate realiza cvorumul de sedinta", da asigurari senatorul Mihai Tibuleac. Colegul sau de camera, conservatorul Gavrila Vasilescu, a afirmat in mai multe rinduri ca "eu aprind si eu sting lumina la Senat". In schimb, senatorul Razvan Theodorescu a reunoscut ca, date fiind misiunile diplomatice pe care le are este mult timp plecat. "Intre o delegatie la Madagasar si una la New York, am gasit ragaz sa trec si pe la Botosani", a afirmat acesta cu ocazia unei actiuni in judet
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia