Tâlhar periculos, reţinut în urma unei razii a Poliţiei

11 septembrie 2011

catuse pe mainiUn tânăr de etnie romă a fost reţinut, sâmbătă, de poliţiştii botoşăneni, după ce săptămâna trecută a tâlhărit trei persoane, cărora le-a sustras telefoane mobile şi bijuterii din aur. Raj Ispir, în vârstă de 20 de ani, a fost prins cu prilejul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor şi a actelor cu violenţă, desfăşurate în sistem integrat de poliţiştii şi jandarmii botoşăneni.

Potrivit Poliţiei, el a furat, miercuri, unei tinere care se afla pe strada Octav Băncilă din municipiul Botoșani, o bijuterie și un telefon mobil în valoare de 600 lei. Acţiunile sale au continuat, iar joi, în timp ce se afla pe Aleea Maxim Gorki, i-a sustras unei alte tinere, prin violenţă, bijuteriile pe care aceasta le avea asupra sa, tot în valoare de 600 lei.

Vineri dimineaţă, acelaşi Raj Ispir i-a furat altei persoane un lănțișor din aur de 1.000 lei.

Poliţiştii desfăşoară cercetări faţă de suspect, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie şi o infracţiune de furt calificat. Faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, în vederea arestării preventive.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia