
Salariul mediu net al românilor va creşte cu aproximativ 13% până în 2014, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), scrie Gândul. Astfel, salariu mediu net lunar va ajunge la 1.697 de lei, de la 1.478 lei. De asemenea, şomajul este prognozat să scadă cu un punct procentual, stagnând în jurul valorii de 4,5%, faţă de 5,5% cât este în prezent.
Gândul vă prezintă harta detaliată, pe judeţe, a evoluţiei prognozate a salariilor medii nete, la nivel naţional.
Judeţul care va cunoaşte cea mai mare creştere procentuală a salariului mediu în 2014 faţă de nivelul din 2011 va fi Caraş-Severin, cu 17,1%.
La coada clasamentului se află judeţul Mureş, unde câştigul lunar se va mări cu 108 lei, mai exact, 7,91% faţă de nivelul de anul acesta. Numărul mediu al salariaţilor va cunoaşte o majorare de 1%, sub media naţională de 3%, în condiţiile în care rata şomajului va scădea considerabil, cu 1,3 puncte procentuale. Astfel, peste trei ani, cei circa 121.100 de salariaţi din Mureş vor câştiga în jur de 1.367 de lei lunar, potrivit estimărilor CNP.





























