Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României la alegerile din anul 2025.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 15 martie. Campania electorală începe pe 4 aprilie şi se va încheia în data de 3 mai. Votul pe teritoriul României va avea loc pe data de 4 mai 2025, va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00, iar cei care se află încă la secţie, pentru a vota, după această oră, vor putea să îşi exercite votul până la 23.59.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat, după şedinţa Executivului, că au fost adoptate două hotărâri de Guvern cu caracter electoral, care întregesc cadrul legislativ pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 4 mai precum şi pentru alegeri locale parţiale în anumite unităţi administrative.
„Perioada electorală va începe în 18 februarie 2025, cu aducerea la cunoştinţa publică a datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor 5 judecători ai Înaltei Curţi de Castraţie şi Justiţie, care vor face parte din Biroul Electoral Central. De asemenea, desemnarea celor 5 judecători se va face până pe 20 februarie 2025, astfel dându-se posibilitatea constituirii Biroului Electoral Central, cu data limită 22 februarie 2025. Apoi, termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroului Electoral Central de către partidele, alianţele politice şi electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţiilor independenţi, este de 15 martie 2025, ora 24.00”, a anunţat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
În anexa la proiectul de act normativ se precizează că cel mai târziu în data de 19 martie 2025 se va proceda la soluţionarea contestaţiilor privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz.
4 aprilie 2025 este data prevăzută pentru începerea campaniei electorale pentru o perioadă de 30 de zile. Campania electorală se încheie în data de 3 mai 2025 la ora 7:00, în preziua alegerilor.
Prima zi a votării în străinătate, programată să se desfăşoare pe parcursul a 3 zile, va începe în data de 2 mai 2025, ora 7:00 şi se va încheia la ora 21:00 şi se va încheia în data de 4 mai, ora 21:00 (ora locală sau ora locală a României, după caz). Votul în ţară va începe în data de 4 mai 2025, ora 7:00, şi se va încheia în aceeaşi zi la ora 21:00, putând fiind prelungit până cel mai târziu la ora 23:59 în cazul în care la ora 21:00 la sediul secţiei de votare şi în afara secţiei de votare se mai află alegători care aşteaptă să voteze, noteaza ProTV





























