Mai multe primării din judeţul Botoşani vor rămâne fără bani pentru salarii până la sfârşitul acestui an, iar preşedintele Asociaţiei Comunelor, Vasile Capotă, atrage atenţia asupra faptului că acestea ar putea fi închise. Capotă, care este şi primar al comunei Mitoc, susţine că autorităţile locale nu vor primi niciun bani pentru salarii până la sfârşitul anului şi le-a recomandat primarilor să „îşi ia gândul de la aşa ceva”.
„Soluţia este în curtea noastră. Noi trebuie să ne clamăm drepturile. Noi trebuie să spunem că s-a greşit plafonul (n.r.- valoarea maximă a cheltuielilor de personal din total buget local) şi să solicităm să ni mărească plafonul”, a spus Capotă.
El a anunţat, joi, la şedinţa Colegiului Prefectural, că, imediat după ce va epuiza fondul de salarii, va închide Primăria.
„Eu vă spun ce face personal. declar în scris că în momentul în care se epuizează fondul de salarii închid şi trimit personalul în concediu fără plată, că nu avem bani pentru altfel de concediu”, a menţionat Capotă.
Capotă a explicat primarilor motivele pentru care la recenta rectificare de buget nicio primărie nu a primit sume de echilibrare.
„Rectificarea anul acesta nu mai este ce era până acum, pentru că anul trecut a apărut Legea 69 a responsabilităţii fiscale, unde spune câteva lucruri. Unu: nu se fac decât două rectificări pe an, după primele şase luni. Cel mult două rectificări. Nu spune două rectificări. Doi: Totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, ceea ce până acum se făcea de fiecare dată. Ca urmare, nici următoarea rectificare nu ne va aduce bani pentru cheltuieli de personal, pentru că avem acel plafon maxim impus şi care, din punctul meu de vedere, a fost stabilit în mod eronat”, a afirmat Capotă.






























