Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a solicitat primarilor din judet sa transmita o situatie exacta cu fondurile care ar mai fi necesare pentru finalizarea investitiilor incepute in urma cu cativa ani in scoli. Ada Macovei, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean, a declarat ca cifrele trimise de primarii sunt nereale si a solicitat reactualizarea acestora. Aceasta sustine ca in ultimii ani investitiile in judetul Botosani au continuat, dar cu fonduri foarte putine.
„Am constatat, din datele primite de la primarii, dar si de la directorii de scoli, ca datele difera de la o luna la alta sau de la un trimestru la altul si ca nu putem avea o baza exacta de date dupa care sa ne putem orienta si sa solicitam fonduri Ministerului Educatiei, in cunostinta de cauza. Sumele sunt foarte mari, cele solicitate, de ordinul miliardelor, ceea ce nu este in regula. Ne trebuie foarte multa atentie si noua si dumneavoastra, domnilor primari, pentru ca avem multe prioritati”, a spus Ada Macovei.
Potrivit acesteia, pina in 2009 au fost deschise 232 santiere, iar valoarea estimata la acea vreme ca fiind necesara pentru finalizarea tuturor acestor investitii, fara a deschide niciun santier in plus, ar fi fost undeva la 1.700 miliarde lei vechi.
„Sume foarte mari, exorbitante, care nu stiu in cati ani ar putea fi acoperite. Pe lucrari realizate si facturate, care constituie arierate si care sunt prioritare pentru Ministerul Educatiei si pentru ISJ, avem cu tot cu hotariri judecatoresti executorii, definitive si irevocabile, peste 300 miliarde lei vechi pe care trebuie sa-i achitam constructorilor. Mai exista, de asemenea, probleme cu Curtea de Conturi care a constatat ca au fost lucrari platite si neexecutate si va rog sa va implicati in recuperarea sumelor , pentru ca nu ne va ierta Curtea de Conturi„, a adaugat Ada Macovei.
Sefa invatamintului botosanean a precizat ca investitiile care se vor mai derula, in continuare, vor fi doar in acele unitati cu populatie scolara numeroasa, insa prioritara la aceasta data este plata arieratelor catre constructori si finalizarea lucrarilor realizate in proportie de peste 90%.





























