Farmaciile din Botosani mai pot elibera medicamente compensate cel mult pina luni. Desi nu a trecut mai mult de o saptamina de cind au fost alocate fondurile pentru luna aprilie, solicitarea a fost atit de mare incit joi nunai noua farmacii din municipiu mai ramasesera cu ceva fonduri. Reprezentantii Casei Asigurarilor de Sanatate nu stiu inca daca vor mai exista suplimentari de buget pina la inceputul lunii viitoare. Cea mai mare parte a farmaciilor din municipiu epuizasera inca de joi plafoanele alocate pentru medicamentele gratuite si compensate aferente lunii aprilie. Potrivit reprezentantilor CJAS, din cele 31 de farmacii aflate in contract cu respectiva institutie, 22 nu mai aveau deloc bani pentru retetele pacientilor. Fondurile alocate lunii aprilie, respectiv aproape 16 miliarde de lei, s-au epuizat in mai putin de zece zile. Farmacistii spun ca au onorat sute de retete, multe dintre ele ale bolnavilor cronici care nu au apucat sa-si procure tratamentul in luna martie. Chiar daca astazi mai existau citeva unitati farmaceutice care mai aveau ceva fonduri, acestea vor termina si ele banii in cel mult doua zile. Pina luna viitoare, cind vor fi alocate alte sume, bolnavii vor fi nevoiti sa-si procure medicamente platindu-le in totalitate. La aceasta ora reprezentantii Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate nu sint siguri ca vor mai exista suplimentari de fonduri in luna aprilie
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...apetrans

- Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026... - FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026... - Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - VIDEO Fermă de păsări din Botoșani, în pericol din cauza unui incendiu. 15 hectare cuprinse de flăcări
10 martie 2026... - Percheziții în județul Botoșani! Administratorul unei firme, anchetat de polițiști
10 martie 2026... - FOTO Furaje mistuite de flăcări într-o localitate din Botoșani. Focul, pus de niște copii
10 martie 2026... - FOTO Hectare întregi de vegetație cuprinse de incendii, în două localități din județul Botoșani
10 martie 2026... - FOTO „Arde casa vecinilor…”. Curajul de care a dat dovadă un pompier de doar 20 de ani din Botoșani. Filip era în timpul liber
10 martie 2026...ddd

- FOTO Proiecte de educație extra-școlară implementate de Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Gheorghe” Botoșani
10 martie 2026... - VIDEO Incendiu în județul Botoșani! O casă a ars ca o torță. Pompierii nu au mai putut salva nimic
10 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


