Debandada la Serviciul de Pasapoarte

1 octombrie 2006

O ancheta administrativa derulata de Corpul de control al prefectului la Serviciul de Pasapoarte a scos la iveala mai multe nereguli in cadrul acestei institutii. Prefectul Cristian Roman a declarat ca ancheta s-a derulat, urmare a mai multor sesizari care au ajuns la Institutia Prefectului atit din partea unor simpli cetateni, cit si din partea serviciilor secrete, precum ca la Serviciul de pasapoarte de la Botosani pasapoartelor retinute persoanelorAA  care au depasit termenul de sedere in satele UE au fost inapoiate posesorilor cu prea multa larghete si fara o justificare corespunzatoare. "Aceasta verificare s-a derulat intr-o luna, pentru unele informatii fiind necesara o deplasare a mea, personala, la Politia de Frontiera din Bucuresti. Mai mult, ancheta administrativa a fost declansata si urmare a unei sesizari venite din partea unui cetatean, care a dorit sa afle, pe 1 martie, niste informatii din aceasta institutie si nu a gasit pe nimeni. Am trimis la ora 14,00 sa se verifice acest lucru, iar usile erau incuiate, desi programul acestei institutii era pina la 16,30. Probabil ca faceau chef", a declarat Cristian Roman. In momentul in care li s-a cerut o explicatie angajatilor Serviciului de Pasapoarte de catre Institutia Prefectului, raspunsul a fost acela ca salariatii se aflau la pregatire fizica, drept pentru care prefectul a dispus sa fie verificata starea fizica a tuturor celor 11 angajati, contra cronometru. Cine nu va face fata acestei probe risca sa-si piarda scaunul. Reprezentantul Guvernului in teritoriu a declarat ca in paralele,de miercuri, la aceasta institutie se mai face un control din partea Directiei Generale a Pasapoartelor. "Dorim sa scoatem adevarul la lumina", a spus prefectul adaugind ca in urma acestui control vor cade mai multe capete din conducerea institutiei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia