Milionul de dolari pentru lucrari la drumuri comunale, asupra caruia Departamentul National Anticoruptie (DNA) a deschis o ancheta, a ajuns aproape in totalitate la primarii conduse de PSD. Banii au fost impartiti de conducerea Consiliului Judetean (CJ) si nu de plen, desi, de obicei, aproape toate fondurile destinate primariilor sint aprobate de consilierii judeteni. Nu au existat niste criterii foarte clare de desemnare a localitatilor beneficiare, acestea fiind alocate in functie de rapiditatea cu care primariile ar fi prezentat studiile de fezabilitate necesare demararii lucrarilor. Astfel a fost posibil ca 12 din cele 14 localitati beneficiare sa fie conduse de primari PSD. Este vorba de comunele Rauseni, Unteni, Curtesti, Viisoara, Radauti Prut, Trusesti, Vaculesti, Cindesti, Rachiti, Frumusica si orasele Darabani si Stefanesti. Frumusica si Darabani au beneficiat chiar de cite doua finantari in cadrul programului destinat drumurilor comunale, orasul fiind implicat in acesta pentru ca ar avea in administrare si astfel de cai rutiere in ciuda rangului sau de centru urban. Doar doua alte localitati care nu erau conduse de primari ai partidului de guvernamint din acea perioada, Mitoc si Vorona, au beneficiat de fonduri in cadrul programului in cauza.
Jumatate din bani au fost alocati in anul electoral 2004, pe cind Ministerul Transporturilor, Constructiei si Turismului (MTCT) era condus de liderul PSD Miron Mitrea, iar licitatiile pentru desemnarea constructorilor au fost organizate de comisii din cadrul CJ conduse de obicei de vicepresedintele Marcela Lozneanu. "Desemnarea localitatilor a inceput in 2003 si planificarile nu le-am facut eu", afirma vicepresedintele CJ. Lozneanu mai spune ca banii nu puteau fi repartizati de catre plenul CJ deoarece s-ar fi facut publice sumele alocate si nu mai puteau avea loc licitatiile. Doua firme din Botosani, Codin si Drumuri si Poduri au cistigat licitatii, lor alaturindu-li-se Ted Construct si Grup Colas din Iasi si Andrioli din Suceava.
"Nu stiu localitatile unde au ajuns banii"
Dupa cum v-am informat intr-un numar anterior, in 2003, presedintele CJ Ioan Aniculaese a fost mandatat de plenul institutiei sa semneze contractul subsidiar de imprumut cu MTCT pentru un milion de dolari, bani pentru drumurile comunale. Potrivit reprezentantilor CJ, acest contract ar fi permis impartirea banilor cu evitarea plenului Consiliului, care ar fi putut distribui fondurile spre alte localitati, intrucit in el s-ar fi specificat ca repartizarea sumelor se va efectua in functie de necesitatile judetului, fara a fi specificate criterii concrete dupa care sa se faca acest lucru.
"Chiar nu stiu localitatile unde au ajuns banii. Astept sa vad si eu in ziar care sint", spune presedintele CJ, Constantin Contac. Acesta a mai declarat ca lucrari s-au efectuat si in 2005, cind o parte a primariilor mentionate nu mai erau conduse de primari PSD.
Saptamina aceasta, DNA a cerut CJ o multime de documente si relatii referitoare la cheltuirea milionului de dolari. Procurorii DNA vor sa stie cum s-au consumat efectiv banii, care au fost comunele beneficiare, cine a organizat licitatiile, cum s-a facut decontarea, solicitind totodata sa se precizeze orice alte date sau informatii cu conotatii infractionale in derularea programului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia