Asociaţia comunelor din judetul Botoşani va face un demers prin care să se anuleze convenţiile incheiate intre consiliile locale şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, privind susţinerea sistemului de protecţie a copilului. Vasile Capotă, primarul comunei Mitoc, a declarat că legea nu mai prevede obligativitatea privind subvenţia la protecţia copilului şi că costurile pentru un copil instituţionalizat sunt mult mai mari decit al unui copil aflat intr-o familie. "Costul unui copil dintr-un centru de plasament se ridică la 140 de milioane de lei pe an, adică 12 milioane de lei pe lună. Unui copil dintr-o familie nu-i trebuie atiţia bani pentru intreţinere. Direcţia pentru Protecţia Copilului este o gaură neagră unde se duc bani cu nemiluita. Sumele pentru personal au crescut cu 40%", a precizat Capotă. Acesta a declarat insă că cea mai mare parte a primarilor nu vor accepta demersul de a anula convenţiile amintite, de teama ca conducerea CJ să nu le taie din buget. Asociaţia comunelor are in componenţă, la această dată, 25 de primari, numărul acestora urmind să crească.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia