Salarii injumatatite pentru angajatii din Protectia Copilului

1 octombrie 2006

Executivul Consiliului Judeţean a solicitat Ministerului de Finanţe să devanseze din buget zece miliarde din trimestrul IV in trimestrul I, intrucit nu dispune de resursele financiare necesare pentru achitarea in totalitate a salariilor personalului din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pe luna martie. Dorin Ciuştea, vicepreşedintele CJ, a declarat că salariaţii acestei instituţii şi-au incasat doar jumătate din leafă pe luna in curs, pentru plata integrală a salariilor mai fiind necesare incă 9,5 miliarde de lei, din care 6 miliarde pentru salariaţii instituţiei şi 3,5 miliarde de lei pentru asistenţii maternali. Vicepreşedintele CJ spune că s-a ajuns in această situaţie din cauza refuzului unor primării de a plăti contribuţia pentru copiii instituţionalizaţi, dar şi datorită faptului că cel de-al 13-lea salariu pentru personalul din protecţia copilului a fost achitat din bugetul primului trimestru. "Situaţia se va repeta in trimestrul II şi de aceea vom adresa un memoriu la Guvern, prin intermediul căruia vom solicita o suplimentare de fonduri de la buget, pină ce vom clarifica ce inseamnă contribuţia primăriilor pentru acest sistem", a precizat Dorin Ciuştea. Cheltuiala salarială trimestrială la DGASPC este, potrivit sursei citate, de 36 de miliarde de lei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia