Parlamentarii puterii si sefii Institutiei Prefectului, incoltiti de presedintele Consiliului Judetean

1 octombrie 2006

Parlamentariii botosaneni care sunt la putere si reprezentantii Institutiei Prefectului au fost criticati in termeni duri, in cadrul conferintei de presa de vineri, de catre presedintele Consiliului Judetean, Constantin Contac. Acesta a declarat ca actuala putere continua sa faca presiuni la primarii Partidului Social Democrat, pentru a-i determina sa treaca in arcul guvernamental, iar autorii acestor presiuni sunt "cei doi adjuncti ai regelui acestui judet. Verdictul il stabilesc in biroul de centru al cladirii Prefecturii. De doua saptamini nu am mai avut schimb de replici cu prefectul si sper inca o jumatate de an sa nu port nici o discutie cu individul care a atacat furibund partidul si oamenii nostri", a precizat Contac. Acesta a spus despre senatorul liberal Mihai Tibuleac ca : "a venit din vinturile purtatoare de somitate si sper ca in cazul unei perchezitii sa puna la dispozitia cele trei vile, chiar daca nu este vinovat". Acesta a mai critica un parlamentar al puterii, care ar fi declarat in presa ca Contac isi ia pistol pentru cei din Alianta. "Acest parlamentar a venit odata cu hoardele barbare in Tara Romaneasca si s-a stabilit pe la Dorohoi. Vreau sa anunt pe aceasta persoana ca nu stric gloantele cu asemenea oameni, eul il dau jos cu un singur scuipat", a mai spus presedintele CJ. Atacuri au fost si la adresa deputatului liberal Liviu Cimpanu care "are capul oval de te poti da cu sania pe el", precum si la adresa deputatului Radu Dragus, care "este bun de miel inainte de Pasti, corespunde stasurilor are lina si carne pe el", a mai spus Contac.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia