La 1 februarie, sindicatul Sanitas a incheiat un protocol cu Ministerul Sanatatii, protocol prin care cadrele medicale cereau garantarea drepturilor salariale si a obligatiilor pe care patronatele din sanatate le au fata de salariati. Astfel, primul punct din respectiva intelegere se refera la acordarea integrala a salariilor si sporurilor aferente fiecarei specialitati medicale, in conformitate cu contractul colectiv de munca.
De asemenea, cadrele medicale isi doresc respectarea actului normativ, prin care acestea ar trebui sa beneficieze de retete si consultatii gratuite. Sindicalistii mai vor majorarea salariilor cu 11% in acest an si finalizarea acordarii celui de-al 13-lea salariu in aceasta luna. Reprezentantiii Sanitas spun ca protocolul este incalcat in judetul Botosani la mai multe spitale, precum cel de la Dorohoi sau Sanatoriul Guranda, unde nu s-a acordat premiul anual, iar la Spitalul Judetean Mavromati s-a acordat doar partial.
Cadrele medicale mai au si alte revendicari, printre care eventuala externalizare a serviciilor medicale sa se faca doar cu acordul lor, pentru a nu exista implicatii sociale, sau acordarea de lapte sau apa minerala celor care lucreaza in conditii de risc-laboratoare, servicii de sterilizare sau spalatorii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia