Ziua Mediului, marcată la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Botoşani

Ziua mediuluiZiua Mediului s-a marcat la  Centrul Şcolar  pentru Educaţie Incluzivă Botoşani prin  deschiderea oficială a parculeţului din curtea şcolii.   Acesta a fost realizat în cadrul proiectului „Împreună pentru o şcoală  verde ”- proiect finanţat de Fundaţia Pentru Parteneriat şi MOL România prin programul “Spaţii verzi” 2011. Proiectul este implementat de Asociaţia de  Sprijin a Copiilor şi Tinerilor cu  ”ÎMPREUNĂ VOM REUŞI!” Botoşani în parteneriat cu Centrul Şcolar pentru  Educaţie Incluzivă  Botoşani ,  Agenţia pentru Protecţia Mediului.  

    Scopul proiectului este înfiinţarea unei zone pentru recreere în curtea Centrul Şcolar pentru  Educaţie Incluzivă  Botoşani  – prin implicarea membrilor comunităţii în amenajarea spaţiului verde -coordonatorul proiectului fiind prof. Adina  Cical -directorul adjunct al şcolii. Spaţiul are mărimea de aproximativ 250 m.p. şi prin amenajare corespunzătoare a devenit un loc de recreere prin odihnă şi activităţi sportive.

     La manifestare au participat din partea  Asociatiei „Împreună vom reuşi!” comitetul director , elevi ai şcolii, părinţi şi  profesori. De asemenea au participat cu un  moment artistice şi elevi integraţi în şcolile nr. 1 şi 16 Botoşani sub coordonarea prof. itineranţi Mihaela Gîza şi Mirela Amancei. A avut loc o paradă de epocă cu costume eco din materiale refolosibile – realizată de maistru instructor Elena Hînţescu, un colaj de cântece şi poezii dedicat Zilei Mediului realizat de prof. Oana Iacob , Mihaela Ivaşcă, Maria Ciobanu , Angelica Bozianu . Copiii au desenat pe asfalt şi au transmis mesaje eco pe baloane şi pe steguleţe realizate sub îndrumarea d-nelor profesoare  Roşu Maria şi Barbacaru Mihaela.

    Toţi cei prezenţi  au primit materiale informative cu date despre proiect şi  despre importanţa protejării mediului. Finanţarea primită este de aproximativ 8 000 lei, iar durata proiectului este de 5 luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *