Aproape 30 de angajaţi ai Primăriei Botoşani au părăsit sistemul din vara anului trecut şi până acum, mai precis din momentul tăierii lefurilor cu 25%. Cel mai mare număr de plecări au fost la Serviciul Public Local de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement. Aceste plecări au lăsat multe posturi neocupate la Primăria Botoşani.
„Veniturile le-au mai crescut puţin cu 15% şi probabil că funcţie de creşterile care vor fi şi la anul veniturile salariaţilor vor fi destul de mulţumitoare. Nu mari, dar au siguranţa unui loc de muncă şi asta este important. Cu tot cu muncitori, în ultimul an au plecat aproape 30 de persoane din Primărie. În schimb, nu putem angaja. Este ordonanţa de Guvern care prevede să angajezi un om la şapte posturi eliberate. Şi atunci, au plecat şapte şi noi am angajat unul. Celelalte posturi au rămas descoperite şi sunt destul de multe„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
Cei care au plecat din Primărie pentru venituri mai mari aveau salariu de 550 lei-600 lei pe lună.































