Pompierii din Dorohoi şi Truşeşti au fost solicitaţi, în noaptea de 1 spre 2 iunie 2011, să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite în gospodăriile a două familii din satul Alba, comuna Hudeşti şi Durneşti. Ambele evenimente au fost observate şi anunţate la miezul nopţii, la diferenţă de câteva secunde.
Furaje aprinse de un trăsnet
Ploile însoţite de fulgere şi tunete nu s-au dovedit a fi de bun augur pentru un localnic din satul Alba, comuna Hudeşti. Un trasnet i-a aprins depozitul de furaje. Îngrijorat că flăcările ameninţau să se extindă şi la clădirile din apropiere, Ioan C., proprietarul gospodăriei, a solicitat ajutorul pompierilor. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi s-a deplasat la locul indicat, cu o autospecială cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în mai puţin de un sfert de oră, pagubele fiind limitate la 100 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 35.000 lei.
Păgubit de foc
Un localnic din Durneşti a fost păgubit de foc de 10.000 lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs în noaptea de 1 spre 2 iunie, la o anexă din gospodărie. Izbucnit la un tablou electric, incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din încăpere, dar şi la acoperişul clădirii. Chemaţi în ajutor, pompierii de la Garda de Intervenţie Truşeşti au acţionat aproape o oră pentru stingerea flăcărilor şi înlăturarea efectelor.





























