Trist! O femeie din Botoșani și-a găsit sfârșitul în Italia. „Și-a luat și copiii cu ea, și-a întemeiat o căsuță, totul mergea strună”

O femeie din județul Botoșani și-a găsit sfârșitul în Italia după ani de muncă. Aceasta își luase copiii cu ea în străinătate, își făcuse o căsuță și muncea necontenit pentru a avea cele necesare. Din păcate, soarta i-a fost potrivnică, iar problemele de sănătate au pus-o la pământ.

„Zâmbăreață, veselă, zglobie, harnică, săritoare în ajutor, sufletistă, împărțind în stânga și-n dreapta numai voie bună, mângâiere, sprijin, prietenie sinceră, nepusă niciodată la îndoială”, așa își amintesc de ea cei care au cunoscut-o.

Maria a fost mereu a fost mândră că e româncă și muncea fără oprire.

„Și-a luat și copiii cu ea, și-a întemeiat o căsuță, totul mergea strună, căci și muncea parcă fără de a mai avea nevoie de odihnă, dar și credință către Cel de Sus nu contenea a avea, întocmai cum învățase din Victoria, de la părinții ei care se numărau printre gospodarii și credincioșii de frunte ai obștei, de la consătenii pe care mereu i-a respectat și cărora, oricât de bine îi mergea acolo, le ducea dorul! Ca furnica muncește omul, strângând atât cele materiale, de trebuință lui și copiilor săi, cât și cele pentru suflet, de trebuință pentru clipa în care Domnul va trimite chemarea spre Sine! Țuca noastră dragă și frumoasă s-a îngrijit îndeaproape și de trup, dar și de suflet! Deși tânără și cu atâta poftă de viața asta pământeană, Dumnezeu a hotărât că are nevoie de ea Sus!”, este mesajul unui apropiat al acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *