Computerul tomograf de la Spitalul Judeţean s-a stricat de aproape o lună şi nu a fost nici la această dată reparat. Din acest motiv, pacienţii care sunt internaţi în spital sunt direcţionaţi către Iaşi pentru investigaţii, în timp ce ceilalţi ori sunt înscrişi pe liste de aşteptare, ori merg în judeţele vecine pentru investigaţii. Medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că tubul care s-a stricat de la computerul tomograf urmează să fie achiziţionat prin licitaţie publică.
„Noi am scos la licitaţie şi aşteptăm ofertele, ca să vedem care este cea mai bună„, a precizat managerul Spitalului Judeţean.
Piesa respectivă costă în jur de 7000 de euro, iar banii pentru achiziţia acesteia vor fi daţi din bugetul unităţii spitaliceşti. La ora actuală sunt liste de aşteptare şi pe o lună- două la investigaţiile pe computerul tomograf.































