Veşti proaste pentru şoferi, amenzile pentru lipsa rovinietei se măresc din 20 august

Sunt veşti proaste pentru şoferii români. Cei care vor circula fără rovinietă vor plăti amenzi mai mari. Noile reglementări vor intra în vigoare începând cu data de 20 august.

Începând cu data de 20 august, şoferii care vor circula pe drumurile din România fără rovinietă vor scoate mai mulţi bani din buzunare. Potrivit legii adoptate la sfârşitul lunii iulie, cresc amenzile pentru lipsa rovinietei atât în cazul maşinilor mici, cât şi a maşinilor mari de trasnport persoane şi marfă.

„Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, și-au motivat inițiatorii măsura, potrivit avocatnet.ro.

Mai exact, începând de sâmbătă, 20 august, amenzile pentru maşinile mici care vor circula fără rovinietă vor creşte de la 250-500 de lei la 275-550 de lei.

Noile tarife ce urmează să se aplice din 20 august

vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 – 1.900 de lei (față de 750 – 1.250 de lei, cât e acum);

vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 1.550 – 3.100 de de lei (față de 1.250 – 1.750 lei, cât e acum);

vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum);

vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 – 7.100 de lei (față de 2.750 – 3.000 de lei, cât e acum);

vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 – 11.900 de lei (față de 3.000 – 4.000 de lei, cât e acum);

vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 1. 550 – 3.100 de lei (față de 1.250 – 1.750 de lei, cât e acum);

vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum).

Reamintim că au mai fost discuţii pentru majorarea amenzilor în cazul celor care circulă fără rovinietă şi în anii anteriori. În 2019, Guvernul de la acea vreme pusese în dezbatere un proiect de ordonanță cu același obiect, adică majorarea amenzilor pentru rovinietă, dar cu care nu s-a mai întâmplat nimic între timp.

Cum verifici dacă mai ai rovinietă valabilă

CNAIR pune la dispoziţia şoferilor un serviciu prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei în momentul căutarii, după numărul de înmatriculare și numărul de identificare (seria de șasiu), potrivit RomaniaTV

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com