Tinerii de până la 35 de ani, bărbați ori femei, vor putea participa, voluntar, la un program de pregătire militară de bază, ce vine cu o serie de beneficii

Cetățenii români, indiferent că vorbim aici despre bărbați sau femei, cu vârsta de până la 35 de ani vor putea participa la un program de cel mult patru luni, ce le va asigura pregătirea militară de bază, după cum apare într-un proiect recent prin care este vizată modificarea legislației privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Pe durata desfășurării lui, programul le va aduce voluntarilor diverse beneficii, precum cazare gratuită, drepturi de echipare și hrană, o indemnizație lunară și altele, iar la final, aceștia vor primi o sumă de peste 15.000 de lei, scrie avocat.net.

Mai exact, proiectul de lege ce are ca scop modificarea Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare introduce posibilitatea ca tinerii să poată participa, voluntar, la un program de pregătire militară.

“Pe timp de pace, cetățenii români, bărbați și femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naționale (MApN) participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitatea de militar voluntar în termen, scrie, concret, în viitoarea lege.

Înscrierea în acest program va fi posibilă în baza unui angajament semnat pe propria răspundere, doar pentru cei ce, în urma unei evaluări psihologice, sunt declarați apți și care prezintă o adeverință medicală de la medicul de familie din care să reiasă că sunt clinic sănătoși și nu sunt în evidența acestuia cu boli cronice.

Pe perioada în care participă la programul de pregătire militară, voluntarii vor beneficia de cazare gratuită, drepturi de echipare și de hrană, asistență medicală și medicamente, dar și de o indemnizație lunară, similară militarilor în termen cu gradul de soldat.

În prezent, așa cum stabilește Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, militarii în termen cu gradul de soldat au dreptul la o indemnizație lunară de 217 lei.

În plus, la terminarea programului de pregătire, militarii voluntari vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute din anul în care se face plata. Potrivit Legii 318/2021, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este de 6.095 de lei.

După finalizarea programului, militarii voluntari vor fi luați în evidență de către centrele militare și introduși în rezerva operațională.

Modul în care se vor organiza aceste programe, precum și modelul angajamentului ce trebuie semnat la intrarea în program vor fi reglementate, după aplicarea măsurilor din proiect, prin ordin al MApN.

Tot prin ordin al MApN va trebui stabilit, în fiecare an, numărul maxim de locuri disponibile pentru pregătirea militară în calitate de militar voluntar. Perioadele de pregătire și locurile în care se va desfășura vor trebui anunțate în presă.

Mai multe despre măsurile conținute de proiectul ce va modifica legislația actuală privind pregătirea populaţiei pentru apărare se pot găsi aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com