
Asta în ciuda faptului că zona de agrement administrată de Serviciul Public de Baze Sportive şi Zone de Agrement din cadrul Primăriei Botoşani a fost deschisă recent pulicului. Muncipalitatea a inaugurat sezonul estival în parcul Mihai Eminescu în perioada în care au avut loc manifestările dedicate Zilelor Oraşului. Potrivit conducerii acestui serviciu, numai în 10 zile de la deschiderea acestei zone, s-au încasat peste 20.000 lei. Numai la parcul de joacă pentru copii au fost încasări de aproximativ 12.000 lei, în timp ce, din închirierea hidrobicicletelor şi a bărcilor, s-a încasat nu mai puţin de 10.000 lei. Eugen Ţurcanu, şeful SPBSZA a declarat că pentru sezonul estival din acest an s-au propus încasări de 200.000 lei. „Încasările până acum sunt mulţumitoare, destul de bune. Şi pot să spun că perioada cu sărbătorile Paştelui a fost o avalanşă de solicitări”, a declarat Eugen Ţurcanu.





























