Functionarii publici din administratie, verificati daca iau mita

Functionarii publici din administratia locala vor fi momiti pentru a li se testa rezistenta la spaga. Cristian Roman, prefectul judetului Botosani, a declarat ca a intrat in posesia unei adrese din partea Ministerului Administratiei si Internelor prin care este instiintati ca functionarii din administratie vor fi supusi unor teste de integritate. Testele vor fi create in functie de specificul fiecarei institutii si vor fi aplicate in mod preventiv. Aceste teste vor fi facute fie pe baza unor informatii, fie aleatoriu de catre investigatori sub acoperire sau investigatori cu identitate reala. Acestia pot fi autorizati sa promita, sa ofere sau dupa caz sa dea bani sau alte foloase unui functionar, in conditiile prevazute de Codul penal. "Aceste teste sint facute ca sa te incerce daca esti corupt. Consider aceasta masura binevenita, pentru ca multa lume acuza ca admninistratia este corupta. Aceste teste poate stopa sau reduce la minim posibilitatea de a primi spaga", a precizat prefectul Cristian Roman. Investigatorii sub acoperire sau cu identitate reala pot fi audiati ca martori conform reglementarilor din Codul de procedura penala.