
Poliţistul dat afară după ce a intreţinut relaţii sexuale cu o minoră a contestat decizia Consiliului de Disciplină. Agentul şef adjunct Adrian Podaru de la Postul de Poliţie al comunei Roma a depus o contestaţie la nivelul Inspectoratului General de Poliţie. "Nu sunt de acord cu decizia luată in Consiliul de Disciplină. Nici măcar nu s-au făcut verificări cu privire la acuzaţiile aduse la dresa mea", a declarat Podaru. In urmă cu o săptămină, poliţistul a fost acuzat că a intreţinut relaţii sexuale cu o minoră. Acuzaţiile au fost făcute de tatăl fetei. Acesta a spus că fiica sa a fost sedusă şi păcălită pentru a se culca cu poliţistul. Podaru i-a promis fetei că o va angaja la Herculane in schimbul relaţiilor sexuale. Mai mult, poliţistul ii oferea bani pentru aceste servicii. Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, comisarul şef Dan Roşu a spus că Podaru a ştirbit imaginea Poliţiei, iar decizia de destituire a fost luată de Consiliul de Disciplină, care a ţinut cont şi de celelalte sancţiuni aplicate poliţistului pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu. Podaru este nemulţumit de decizia de destituire şi spune că familia minorei l-a şantajat cu aceste acuzaţii pentru a-i cere bani. Acesta neagă in continuare că a intreţinut relaţii sexuale cu tinăra de 16 ani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia