Dorin Ciustea a incasat ilegal bani de la Consiliul Judetean

1 octombrie 2006

Vicepresedintele Consiliului Judetean, Dorin Ciustea, este acuzat ca a incasat ilegal de la Consiliul Judetean cateva zeci de milioane de lei. Ciustea este demnitar local, iar potrivit legii nu are voie sa obtina alte venituri in afara indemnizatiei de vicepresedinte. Curtea de Conturi a stabilit ca seful Consiliului Judetean ar fi obtinut cu incalcarea legii venituri intr-un program finantat de Uniunea Europeana. Consiliul Judetean trebuie sa recupereze banii, insa Ciustea nu vrea sa ii restituie.

Curtea de Conturi a obligat Consiliul Judetean sa recupereze banii de la vicepresedintele Dorin Ciustea. Pentru ca nu este de acord cu decizia Curtii de Conturi, Ciustea a deschis o actiune in instanta in care arata ca banii respective au fost castigati legal.

„Banii ar trebui sa ii restitui. Nu a fost nici o imputatie facuta de Curtea de Conturi. Este doar o sesizare a lor ca n-ar fi fost plata in conformitate cu prevederile legii, avand in vedere faptul ca noi cei care ocupam functii de demnitate publica aleasa, in speta primar, viceprimar, presedinte si vicepresedinti de consilii judetene, n-am avea dreptul decat la o indemnizatie unica pentru functia respectiva. Eu am fost manager al proiectului respectiv, am lucrat in afara programului si in zilele libere. Curtea de Conturi a considerat ca plata nu a fost legal acordata, dar eu ma judec si instanta va decide", a declarat Dorin Ciustea, vicepresedintele Consiliului Judetean.

Suma de peste 50 de milioane de lei a fost obtinuta de Ciustea in calitatea sa de manager al unui proiect de asistenta sociala implementat la nivelul judetului in perioada 2003- 2005. Proiectul a fost finantat de Uniunea Europeana, printr-un program PHARE. Banii europeni sunt considerati bani publici, iar cheltuirea lor este verificata de Curtea de Conturi

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia