Bărbat găsit mort la o stână

Un bărbat de 77 de ani a murit, vineri, la o stână din satul sucevean Poiana Mărului, comuna Mălini. Neculai C. lucra ca îngrijitor animale la stâna din zona Răchitiș din primăvara anului 2021.

În urmă cu două zile acuza dureri în zona spatelui, fiind obosit și apatic. Vineri seară, acesta a dorit să se odihnească deoarece se simțea rău, iar în jurul orelor 20.30 a fost găsit decedat în stână de un bărbat care se afla în zonă.

Cadavrul a fost transportat și depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *