FOTO N-ai crede că există așa ceva în Botoșani! Locul din județ care merită văzut măcar o dată

Județul Botoșani este unul din cele mai puțin exploatate județe din punct de vedere tuistic, cu toate că  aici se găsesc numeroase  obiective unice la nivel național și, de ce nu, la nivel european. Imagini de vis se pot observa la Stânca Costești unde sunt pajiști rupicole calcifile sau bazifile. Aria naturală protejată este situată în partea N-NE a orașului Ștefănești, în zona de graniță cu Republica Moldova și ?? ????????? ?̂? ?????????? ????? ????????̦?? ????????̆ ?? ??? ??????? ?̦? ???????? ???̂??? ?̦????̆???̦??.

Ocupând o suprafață de 0,3 ha, situl adăpostește ecosisteme de stâncării și tufărișuri, dar și ????????? ?? ??????? ????????? ????????? 6110 ?????̦?? ???????? ????????? ??? ???????? ?? ??????-?????? ????, caracterizat prin comunități deschise pioniere xerotermofile pe soluri superficiale calcaroase sau bogate în baze (substrate vulcanice bazice), dominate de specii de plante anuale și suculente tipice, potrivit Agenției Naționale pentru Arii Protejate.

Aria naturală protejată prezintă un mare număr de specii continental-sud-estice (continentale + pontice + mediteraneano-pontice + submediteraneene + balcano-dacice), care împreună cu speciile europene și eurasiatice dau un caracter ponto-sarmatic particular acestei regiuni, unica stațiune în România cu ??????????? ???????? ce intră aici într-o asociație rupestră calcicolă cu totul deosebită de cele montane. Specia se află în această stațiune floristică ?? ?????? ???????̆ ? ????????? ?? ?? ??̆???̂?????. Importanța sitului rezultă și din faptul că în acest areal vegetează câteva specii endemice, între care: ???????? ??????, ?????????? ??????????, ??????????? ??????????.

Situl Natura 2000 ROSCI0234 Stânca Ștefănești a fost declarat sit de importanță comunitară prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, modificat și completat cu Ordinul nr. 2387/2011, iar Planul de management și Regumanetul sitului a fost aprobat prin Ordinul M.M.A.P. nr. 105/2021.

One thought on “FOTO N-ai crede că există așa ceva în Botoșani! Locul din județ care merită văzut măcar o dată

  1. Cine să facă reclamă comercială corespunzătoare oraşului şi judeţului Botoşani ? Idioţii care ocupă funcţii bine plătite în Palatul Administrativ din centrul urbei ? Acelora ( de la primarul municipiului, consiliul judeţean, prefect, samd ) nu le pasă cu nimic de soarta oamenilor şi a regiunii noastre. Iată un alt exemplu: există, undeva pe un bloc de lângă Teatrul Mihai Eminescu, o cameră video live care ar trebuie să ne arate un colţ din oraşul care, multora dintre noi, ne este drag. Stai pe loc, că nu se poate din motiv că aparatul de luat vederi este poziţionat strâmb de peste 7-8 luni, probabil este o anomalie raparabnilă. Ei bine, dânşii, municipalii şi judeţenii ştiu de această anomalie, însă nu-i trag de mânecă pe cei de la compania la care au închirat acest serviciu. Nu la pasă că imaginea văzută de mulţi botoşeneni aflaţi la mare distanţă este aiurea şi pocită. Ce să mai zici de un locuitor din altă zonă a ţării, eventual de un străin care caută imagini live ? Ce să înţeleagă acel om despre Botoşani ? Ăştia ne conduc, dar la gunoi cu asemenea politicieni !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *