FOTO! Cum arată astăzi Gabriel Măcărel, puștiul din Botoșani care avea 100 kg la 7 ani. “Lasă mâncarea, că iar ajungi la spital!”

În 2008, când avea 7 ani, Gabriel Măcărel a ajuns de urgență la spital, după ce mâncase cinci (!) kilograme de jumări la o singură masă. Astăzi, tânărul de 20 de ani se menține la o greutate acceptabilă. Provenind dintr-o familie destrămată, Gabriel Măcărel a fost crescut de bunici în gospodăria din satul Tudora (județul Botoșani). Pofticios nevoie mare, Gabriel a ajuns în stare gravă la spital, în 2008, pe când avea doar 7 ani, după ce ”executase” 5 kilograme de jumări la masa de prânz!

Gabriel Măcărel a fost la un pas de infarct

Din fericire, copilul a fost tratat cum se cuvine la spital, după care a fost internat într-un centru specializat, acolo unde a urmat o dietă severă, care l-a salvat de un infarct care părea iminent, la un moment dat.

Așa se face că, în doar câțiva ani, Gabriel a coborât de la suta de kilograme la doar 40 de kilograme, având o adolescență cât de cât normală și bucurându-se de o gretate în limita recomandărilor medicale.

”Va ajunge un copil ca toţi ceilalţi atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, pentru că îşi doreşte acest lucru şi munceşte pentru asta”, susțineau atunci doctorii, mirați și ei de voința puștiului de a slăbi cât mai mult și cât mai repede.

Ce face, acum, Gabriel Măcărel după ce a scăpat de obezitate

Foto Fanatik

Băiat liniștit, Gabriel a făcut școală după posibilități, lucrând cu ziua în diverse gospodării din sat. Recent, Gabriel – care a împlinit 20 de ani – a devenit activ și pe conturile de socializare, postând diverse fotografii cu el și cu amicii lui. De fiecare dată când publică vreo fotografie cu el la masă, toți prietenii îi scriu mai în glumă, mai în serios: ”Aoleu, Gabi, lasă mâncarea, că iar ajungi la spital!” sau ”Găbiță, nu începe iar, hai mai bine la sală!”.

Gabriel Măcărel visează să își găsească ceva stabil de muncă

În ciuda faptului că a slăbit enorm față de gabaritul pe care-l afișa în copilărie, Gabriel are grijă să se pozeze acum de la distanță atunci când merge să facă baie cu tovarășii, pentru a evita comentariile răutăcioase.

Visul lui Gabriel Măcărel este acela de a-și găsi un serviciu stabil în Dorohoi, cel mai important oraș din zona în care se află satul Tudora, localitatea lui natală.

În ciuda problemelor avute de-a lungul timpului cu greutatea, Gabriel Măcărel are succes la fete, afișându-se de fiecare dată cu noua cucerire.

La nivel de pasiuni, Gabriel ține cu Poli Iași și cu FCSB, practicând și el fotbalul la nivel amator, sport de care se bucură slăbind. Și, pare-se, joacă suficient de des încât, din când în când, să se mai răsfețe cu câte o pizza.

Obezitatea infantilă în România, un fenomen îngrijorător

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, obezitatea infantilă a devenit un fenomen îngrijorător la nivel mondial. Din păcate, datele publicate de OMS în ultimii ani arată că la nivel mondial cam 40% dintre copii suferă de obezitate.

Mai mult, datele indică că în Europa sunt cam 14 milioane de copii obezi, iar România ocupă un nedorit loc trei în clasamentul de pe continentul nostru.

Mai mult, conform specialiștilor, obezitatea infantilă provoacă copiilor și complicații medicale, aceștia fiind predispuși la boli cardiovasculare și diabet.

Sursa: Fanatik