VIDEO LIVE Lacrimi și durere fără margini! Omul de afaceri Nicu Catană este condus, astăzi, pe ultimul drum

Omul de afaceri Nicu Catană, asociatul lui Cornel Şfaiţer de la Prodalcom SA, este condus, joi, 15 iulie, pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vorona Mare, satul natal al acestuia, unde mai mulți preoți au oficiat slujba de înmormântare.

Rude, prieteni, vecini, colaboratori sau simple cunoștințe au mers să-și ia rămas bun de la cel care a fost un om „cu inimă mare, optimist și corect”, cum spun cunoscuții.

Au venit să îl conducă pe ultimul drum numeroși oameni de afaceri, atât din Botoșani, cât și din alte județe, dar și măicuțele de la Mănăstirea Vorona, angajați de la Prodalcom, foști colegi, prieteni. Zeci de coroane de flori cu mesaje sfâșietoare au fost depuse la căpătâiul său.

Totodată, la înmormântare este prezent și vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Bogdan Dăscălescu.

Cei prezenți la înmormântare au purtat haine cernite, iar pe fețele tuturor se putea citi întristarea. Cu lacrimi în ochi, rudele și prietenii abia pot face față durerii.

Nicu Catană, care s-a stins din viaţă luni dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. El este ctitorul bisericii de la Vorona Mare. De altfel, el își va găsi odihna de veci chiar în curtea bisericii, acolo unde are un loc de veci amenajat.

Prodalcom: Compania noastră era dependentă de optimismul și bucuria lui

Reprezentanții societății Prodalcom au transmis un mesaj de condoleanțe după ce omul de afaceri Nicu Catană a murit.

Una dintre inimile companiei a cedat în dimineața aceasta și prin urmare, acționarul Nicu Catană a murit. E genul de veste care pentru noi e aproape imposibil de acceptat. Compania noastră era dependentă de optimismul și bucuria lui. Ne place să credem că am fost și suntem o mare familie la Prodalcom, iar atunci când un membru atât de iubit al familiei pleacă, simți că ceva nu se potrivește în puzzle-ul de ansamblul. Dincolo de durerea noastră, suntem recunoscători pentru munca lui și pentru că ne-a fost dat să îi fim alături, să învățăm de la el și să ne bucurăm de reușitele pe care le-am avut împreună”, se arată în mesajul transmis de Prodalcom.

Jurnalistul Viorel Ilișoiu: „Era foc de isteț”

Într-un articol scris pe blogul personal, jurnalistul și scriitorul Viorel Ilișoi a povestit câteva amintiri pe care le avea cu omul de afaceri Nicu Catană.

Nicu Catană-Modarom a murit azi dimineață, la ora 7, când privighetorile tac. Stop cardiac. Avea 56 de ani. O inimă mare s-a oprit, un om bun a plecat dintre noi. Florentin a zis odată la un chef: «Dacă bei toată viața, n-ai timp să mori». Uite că el și-a găsit timp. Bunicuța s-a dus, Florentin s-a dus, acum și Nicu… Poate și alții, de care nu am aflat. Din vechea gașcă, sunt ultimul sau printre ultimii”, a scris Ilișoi.

Jurnalistul a dezvăluit și de ce i se spunea omului de afaceri Nicu Modarom și cum a fost ales numele vodcii Voronskaya. Totodată, el își amintește de un joc al lor, prin care făceau bani din bancuri.

Omul de afaceri Nicu Catană, știut doar ca producător al vodcii Voronskaya, era înainte de revoluție depanator TV la Modarom, în Botoșani. De aia îi ziceam Nicu Modarom și așa apare și în romanul meu, „Paișpe”. Florentin Florescu mi-l prezentase, ei fiind amândoi din Vorona (de unde și numele vodcii Voronskaya) și cam de aceeași vârstă. La atelierul lui Nicu ne adunam câțiva tineri și ne întreceam într-un fel de turnir de bancuri. Pe bani. Regula era așa: dacă îi spuneam cuiva un banc și nu-l știa, îmi dădea 5 lei. Dacă-l știa, îi dădeam eu 5 lei”, a povestit Ilișoi.

Despre Catană, Ilișoi spune că era „foc de isteț”, dar și un om de cuvânt.

„Fiind foc de isteț, putea să le modifice ca să nu mai semene cu ce știai tu – și așa îți halea banul. Când aflam un banc nou de la el, dădeam fuga în oraș, îl ziceam repede la cât mai mulți și le luam banii. Pe urmă bancul se răspândea și pentru noi nu mai avea decât valoare literară. Când un banc se devaloriza, mă duceam la Nicu și mă reaprovizionam. Sau inventam eu unul și i-l spuneam. Plătea pe loc, spre deosebire de alții, care și azi îmi mai sunt datori (datoria asta e imprescriptibilă ca genocidul)”, a mai scris Viorel Ilișoi despre omul de afaceri.

A murit unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Botoșani. Avea doar 55 de ani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *