Nelu Nistorica va fi director executiv interimar la FC Botosani. El a fost reinstalat in functia pe care o detinuse pina in vara anului trecut, cind actionarii l-au numit in fruntea clubului pe Mircea Maieron. "Avind in vedere ca nu este o perioada prea agitata, putem merge cu un interimar pina la inceputul returului, insa nu este exclus ca Nelu Nistorica sa ocupe aceasta functie pe termen mai lung. Pentru aceasta ma voi consulta cu reprezentantii Primariei, care detin pachetul majoritar si care au un cuvint de spus in privinta numirii unui nou director executiv ", declara, ieri, Valeriu Iftime, presedintele Consiliului de Administratie (CA) al clubului. Acesta a recunoscut ca le-a cerut si celorlalti actionari sa se gindeasca la posibili inlocuitori pentru Mircea Maieron, cel care si-a dat demisia din functia de director executiv la sfirsitul anului trecut, insa a precizat ca in cazul in care nu se va gasi nici o solutie, Nelu Nistorica poate reprezenta o alternativa pe termen lung.
Renasc visele de promovare
Noul director executiv al FC Botosani spune ca in acest mandat, in care va asigura interimatul, isi propune sa continue munca inceputa in urma cu doi ani de actionarii si oficialii formatiei fanion a judetului. "Pe termen lung, daca se va considera ca sint o solutie buna, cel mai indraznet obiectiv este promovarea in Divizia A, pe care speram sa o realizam in cel putin doi ani. Acum nu-mi propun decit sa refac acea atmosfera de familie care a fost la FC Botosani pina acum citeva luni ", declara Nelu Nistorica. Oficialul spune ca un alt obiectiv indraznet pe care va incerca sa-l realizeze este crearea unui "brand FC Botosani ", la fel ca cel al marilor grupari bucurestene sau ca ale celor din Europa. "Cu ce sintem noi mai prejos ca Timisoara? Vreau ca fiecare botosanean sa aiba in retur cite un fular, o esarfa sau un fanion pe care sa-l fluture pe stadion ", adauga Nistorica. Desi se fereste sa analizeze activitatea predecesorului sau, noul irector executiv spune ca nu se astepta ca acesta sa plece de la FC Botosani "ca de la o casa pustie ", fara sa aiba macar o singura discutie cu actionarii echipei, iar acest lucru i-a lasat un gust amar. Nelu Nistorica mai sustine ca atuul sau in acest nou mandat il reprezinta experienta capatata in functia de director executiv. "Cind am intrat in fotbal am intrat si in atentia opiniei publice, lucru de care nu m-am mai lovit pina atunci si am invatat intr-un an si jumatate ca este foarte importanta imaginea. Am gresit si fata de presa si fata de actionari, insa spun ca am invatat din aceste greseli si sint pregatit pentru acest interimat, atit cit va fi el ", conchide Nelu Nistorica






























