Peste 1400 de kilograme de hrană uscată şi umedă au reuşit să strîngă, în două zile, voluntarii de la Asociaţia Ador în cadrul campaniei "Ne e fomică! Ne dai păpică?", derulată sâmbătă şi duminică, în faţa magazinului Kaufland. Iubitorii de animale au putut dona, la finele săptămânii trecute, hrană pentru câinii din adăpostul municipalităţii, dar şi bani pentru procurarea hranei necesară. Suma strînsă s-a ridicat la 1228 lei, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Ador. "Campania “Ne e fomică! Ne dai păpică?” a prins viaţă datorită botosanenilor care au donat hrana pentru cateii din adapost, dar şi sponsorilor si partenerilor media care au sustinut-o si promovat-o! O mulţumire specială se cuvine să aducem voluntarilor Ador si Drama, care s-au implicat puternic", se arată în comunicatul de presă trimis redacţiei BotoşaniNews.ro. Printre cei care au donat hrană pentru căţei, s-a aflat şi deputatul PD-L, Cătălin Buhăianu, care a lăsat voluntarilor, 100 de kilograme de hrană uscată. Cei care au donat au avut posibilitatea de a semna o petiţie împotriva eutanasierii câinilor, precum şi declaraţiile de direcţionare de 2 la sută din impozitul pe venit. Prin acţiunile desfăşurate Ador îşi doreşte să construiască în oraş o comunitate a iubitorilor de animale. Detalii despre activitatea asociaţiei găsiţi pe http://www.asociatiaador.ro.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia