Primarul Voronei a colindat la Parlament

1 octombrie 2005

Membrii ansamblurilor folclorice din Vorona au ajuns, la acest sfirsit de an, sa faca naveta intre Botosani si Bucuresti, nevoiti sa raspunda diferitelor solicitari. La inceputul lunii, artistii din Vorona au fost invitati la Muzeul Satului, ansamblul sustinind cite zece spectacole pe zi, pe baza de contract, prestatia lor artistica fiind remunerata. La scurt timp, grupul folcloric, din care a facut parte si primarul comunei, Aurel Stefan, a prezentat un program de datini si obiceiuri de iarna sub cupola Parlamentului, deplasarea grupului la Bucuresti fiind sponsorizata de deputatul botosanean Doina Dretcanu. Parlamentarii romani, in frunte cu presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, s-au aratat incintati de evolutia ansamblului voronean, rasplatit cu diferite sume de bani, dar si cu privilegiul de a-i avea drept ghizi pe legiuitorii tarii in vizita prin salile Palatului Parlamentului. Saptamina aceasta, voronenii s-au aflat din nou, timp de doua zile, in capitala tarii, ansamblul de datini si obiceiuri participind la o serie de filmari pentru programele de Revelion. Grupul de copii de la scoala din Poiana, care a insotit ansamblul, a prezentat un program de colinde la Patriarhia Romana, micutii artisti fiind primiti de Prea Fericitul Teoctist, vizibil emotionat de reintilnirea cu voronenii. In periplul prin Bucuresti, pestritul alai alcatuit din uratori, colindatori, ursi, mascati, caiuti si semanatori a poposit si la poarta lui Gigi Becali, cu speranta ca va reusi sa-si acopere o parte din cheltuielile de transport. Intimpinati de un bodyguard, artistii au fost tratati cu un refuz ferm, motivat de faptul ca "patronul Stelei nu poate fi deranjat ". Voronenii se vor desparti de anul 2005 printr-un amplu spectacol ce urmeaza sa se desfasoare pe scena din fata Primariei din localitate

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia