
Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica (DSP) pregatesc instalarea noii conduceri, interimare, a Spitalului Judetean "Mavromati", pentru ca la sosirea ordinului de destituire a directorilor acestei unitati medicale sa fie instalata noua echipa. Asa cum era de asteptat, liberalul Ovidiu Mimor va fi instalat la conducerea Spitalului Judetean in locul lui Radu Malancea, pana la sustinerea concursului, care trebuie organizat in maxim trei luni de la inceperea interimatului. Pentru postul de director adjunct al unitatii este propus medicul internist Mihaela Miler. Pana la sfarsitul acestei saptamani trebuie inlocuit si vechiul Consiliu de Administratie (CA), desi reprezentantii DSP sustin ca ministrul Eugen Nicolaescu s-ar fi pripit in privinta dizolvarii consiliului care a administrat pana acum spitalul, nefiind de competenta sa sa ia o astfel de decizie. "Potrivit Legii spitalelor, emisa in 2003, la care s-au adaugat modificari ulterioare, validarea componentei nominale a CA se face de catre Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor, iar daca aceasta nu este constituita validarea se face de catre DSP, in cazul spitalelor care nu sunt direct subordonate Ministerului Sanatatii. Consiliul de Administratie numeste si revoca directorul", sustine Alexandru Moldoveanu, referent in cadrul DSP. Masura luata de ministrul Sanatatii, de a schimba conducerea celei mai mari unitati medicale din judet este agreata de presedintele Consiliului Judetean, Constantin Contac. Acesta a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca spitalul a suferit din cauza unui management defectuos. "Nu iau apararea nici lui Malancea, nici lui Lozneanu. Pe toti i-as schimba din cauza administrarii proaste a spitalului. Am repartizat prin buget 500 de milioane de lei vechi si am aflat apoi ca banii nu au fost cheltuiti", afirma Constantin Contac. Radu Malancea considera insa ca nu poate fi acuzat de management defectuos, in conditiile in care, in ultimii doi ani, datoriile unitatii medicale pe care a condus-o au scazut comparativ cu perioada anterioara
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia