Intreaga echipa de conducere a Primariei poate fi considerata incompatibila. Asemeni primarului de Dorohoi, si primarul PNL, Catalin Flutur, si viceprimarii Romulus Eram, de la PNL, si Florin Ghiorghita, de la PD, sint membri in structurile de conducere de la unitatile de invatamint. Conform unei hotariri adoptate de Consiliul Local (CL) inca in iulie 2004, edilul sef este membru al consiliului de administratie de la Gradinita nr.2., Romulus Eram la gradinitele 9 si 10, iar Florin Ghiorghita la nr.7. Hotarirea a fost adoptata chiar la propunerea primarului Flutur. Desi nu pare un aspect important, primarul PSD de Dorohoi, Sergiu Lungu a fost somat sa intre in legalitate si amenintat cu demiterea de catre prefectul liberal Cristian Roman.
Despre cei trei reprezentanti ai Aliantei D.A. se poate spune, asemenea primarului de la Dorohoi, ca sint incompatibili deoarece in legea anticoruptie se arata ca functia de primar si viceprimar este incompatibila cu "functia de presedinte (...), membru al consiliului de administratie ori cenzor (...) la companiile si societatile nationale, precum si la institutiile publice ". Practic, judecind ca si in cazul primarului de Dorohoi, posturile din CA-urile gradinitelor se incadreaza in ultima categorie de incompatibilitati prevazute. Potrivit aceluiasi act normativ, primarii si viceprimarii ar fi trebuit sa demisioneze de la Primarie sau CA-uri in 15 zile de la data cind au fost numiti in cele din urma functii. Aceeasi lege prevede ca in cazurile in care alesii nu renunta la nici una din functii, "prefectul va emite un ordin prin care constata incetarea de drept a mandatului de ales local ".
Incompatibiltate judecata cu masuri diferite
Spre deosebire de cazurile pesedistilor Constantin Contac si Sergiu Lungu, cind prefectul a emis ordin de incetare a mandatului, respectiv li s-a cerut sa iasa din starea de incompatibilitate, de aceasta data liberalul Cristian Roman, coleg de partid sau de Alianta cu Flutur, Eram si Ghiorghita, nu pare foarte decis sa actioneze. "Ma surprinde pentru ca dimineata chiar am discutat cu domnul primar si mi-a zis ca nu e membru in nici un consiliu de administratie la unitati de invatamint. E clar insa ca, spre deosebire de Dorohoi, aici nu e vorba de dorinta de a acapara totul ", afirma prefectul Roman, care crede ca, in cazul colegilor de guvernare, este doar "o scapare, o eroare ".
Secretarul municipiului, Ioan Apostu, a evitat acordarea unor informatii pe aceasta tema. Acesta chiar a incercat sa ne transmita date eronate, sustinind ca Inspectoratul Scolar sau directorii unitatilor de invatamint sint cei care numesc alesii locali in consiliile de administratie, desi el a fost cel care a contrasemnat hotarirea in cauza a CL.
Presedintele Consiliului Judetean si al PSD Botosani a preferat sa nu il acuze pe prefect ca judeca incompatibilitatile in functie de provenienta politica. "In tara sint o gramada de legi ambigue pe care nici nu mai stii cum sa le interpretezi si pina la urma se aplica legile lui Papura Voda ".
Viceprimarii, dispusi sa demisioneze
Desi hotarirea CL prin care a fost numit in CA a fost adoptata chiar la propunerea sa, Catalin Flutur sustine ca nu stie sa faca parte din vreo astfel de structura. "Acum aflu. Nu am fost convocat la nici o sedinta, nu am participat la nici o sedinta ", a spus primarul. In schimb, viceprimarul Romulus Eram recunoaste ca face parte din doua CA si ca si-a dat acceptul pentru acest lucru. "Mergem pentru a prelua informatiile direct de la sursa si a le transmite consilierilor. Eu renunt cu draga inima daca este nevoie, dar voi avea in continuare raporturi de serviciu cu aceste unitati ", a spus Eram. "Daca judecam ca in cazul primarului de Dorohoi sintem intr-adevar incompatibili. O sa-mi dau luni demisi ", a declarat viceprimarul Ghiorghita. Cu totii au subliniat ca functiile nu sint remunerate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia