
Liderii celor patru federatii reprezentative din invatamint au decis, ieri, sa continue greva generala in invatamint pe termen nelimitat. Sindicalistii considera ultima oferta a Guvernului dispretuitoare si au catalogat-o drept o ofensa adresata salariatilor din invatamint. Cadrele didactice spun ca este inadmisibil semnarea proiectului de acord prezentat de Guvern, vineri, 18 noiembrie. Reprezentantii sindicatelor locale din invatamintul botosanean au declarat ca asteapta decizia luata la nivelul federatiilor in ceea ce priveste continuarea sau nu a protestelor. O parte dintre scoli au inceput activitatea, o alta parte nu. Asteptam decizia federatiei, insa, astazi, greva a continuat", a precizat Maria Tiprigan, liderul Sindicatului Invatamintului Preuniversitar (SIP) Botosani. Cadrele didactice se afla in a treia saptamina de greva generala. In cazul in care actiunea grevista va continua, anul scolar risca sa fie blocat. Lege prevede ca la 20 de zile lucratoare de greva sa se faca o comisie de arbitraj, care sa decida daca se ingheata sau nu anul scolar. Asta ar insemna ca, daca greva continua si saptamina viitoare, comisia de arbitraj va trebui sa ia o decizie finala in acest sens. O parte dintre dascalii grevisti din tara au ales sa intre in greva foamei, dupa ce au luat cunostinta de rezultatul negocierii cu guvernantii din aceasta saptamina.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia