Repartizarea banilor primiti la rectificarea bugetara a iscat si unele nemultumiri in rindul unor primari. Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani, s-a aratat nemultumit de sumele repartizate mai ales la capitolul bani pentru investitii". Primariei Botosani i-au fost alocate la rectificare 6,2 miliarde de lei vechi, in aceasta suma intrind si cele 2,2 miliarde de lei vechi pentru cofinantarea unor proiecte cu finantare externa. Flutur spune ca municipiului Botosani trebuia sa i se repartizeze la acest punct macar patru miliarde din cele opt miliarde puse la bataie. Anul trecut, toate primariile au primit pentru proiecte cu finantare externa o suma fixa de bani, unii primari cheltuindu-i in cu totul alte parti decit pe proiecte. Noi am aratat ca vom accesa multe proiecte cu finantare externa, insa nu s-a tinut cont de acest lucru", a declarat primarul municipiului Botosani. O alta obiectie asupra sumelor repartizate la proiecte externe a avut-o si primarul comunei Corlateni. Acesta a tinut sa precizeze ca alte comune, care nu au astfel de programe, au primit mai multi bani spre deosebire de cele care au proiecte cu finantare externa. Comisia consultativa de mediatizare a impartit, ieri, banii dati de Guvern la rectificarea bugetara, sumele alocate fiind aduse si la cunostinta primarilor din judet. Primaria Dorohoi a primit la rectificare 2,8 miliarde de lei, cea din Darabani 2,9 miliarde de lei, cea din Saveni 2,4 miliarde de lei. Sumele repartizate in comune s-au situat intre 350 milioane de lei, in cazul Primariei Concesti, ajungind la 1 miliard lei, in cazul Primariei Ungureni. Sumele respective vor fi spuse spre dezbatere in cadrul sedintei de Consiliu Judetean, programat pentru marti, 22 noiembrie. Autoritatile judetene au mai atras atentia primarilor ca, daca nu-si vor plati contributiile datorate la Protectia Copilului, vor lua copii la primarii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia