
Un prefect mai puternic si un sef de Consiliu Judetean (CJ) mai vulnerabil, acesta este rezumatul proiectului de lege privind administratia publica locala initiat de Ministerul Administratiei si Internelor (MAI). Nereusind sa preia de la PSD si PRM conducerea CJ in ciuda presiunilor pe care le-au facut, partidele de la guvernare incearca sa domine judetele ajutindu-se de noi acte normative prin care prefectul aproape ca este transformat intr-un prim-secretar de pe vremea comunstilor.
In proiect se specifica foarte clar ca prefectul "conduce " serviciile publice deconcentrate, adica acele institutii cu subordonare guvernamentala, de la Directia de Sanatate Publica si pina la Inspectoratul Scolar. El trebuie sa avizeze executia bugetara a acestor unitati, are un reprezentant in comisia de concurs pentru stabilirea directorului respectivelor institutii, poate infiinta o cancelarie a prefectului alcatuita dintr-un director, doi consilieri, doi consultanti si un secretar. Totodata, nu va mai beneficia de serviciile unui singur subprefect, cum inca se intimpla, ci va avea doi, actualul secretar general urmind sa capete statut de subprefect. Prefectii vor putea constitui prin ordin si nu cu avizul Guvernului, asa cum prevede legislatia actuala, oficii prefecturale, vor avea posibilitatea de a li se delega de catre ministri diverse atributii de control, vor conduce un "colegiu prefectural ", compus din prefect si sefii serviciilor publice deconcentrate. Prefectii si subprefectii numiti in alte judete decit cel de domiciliu au dreptul la o indemnizatie de instalare egala cu trei salarii si locuinta de serviciu, dar indiferent de orasul unde locuiesc, trebuie sa anunte MAI cind calatoresc in afara judetului. Ei devin "reprezentanti ai statutului " in teritoriu si nu doar ai Guvernului, cum inca sint si vor putea ataca in instanta inclusiv conventiile incheiate intre consilii judetene si consillii locale din tara sau intre acestea si institutii similare din strainatate.
In schimb, presedintii si vicepresedintii CJ si viceprimarii vor putea fi schimbati daca se intruneste majoritatea simpla a votului consilierilor, doar ca aceasta prevedere se aplica din 2008. Mai mult, intr-una din variantele de proiect se arata ca propunerea ca acestia sa poata fi inlocuiti poate veni de la grupul de consilieri ai partidului din care fac parte. Cu alte cuvinte, daca membrilor CJ de la un partid nu le mai place de vicepresedintele pe care partidul l-a propulsat, pot initia destituirea acestuia.
Noul pachet de legi privind administratia si institutia prefectului prevede si ca sedintele de Consiliu Local (CL) sint conduse de primar, care conform actualelor reglementari nu are acest drept, asistat fiind de un consilier desemnat dintre cei alesi. Primarii de orase si municipii isi pot constitui "cabinetul primarului ", format din maxim trei persoane angajate "pe baza increderii ". Primarul sau presedintele CJ pot imputernici o persoana cu studii superioare ori un avocat sa reprezinte interesele institutiei in justitie.
Atit la nivel de CJ, cit si de primarie se poate infiinta functia de administrator public, al carei ocupant, pe baza unui contract de management, sa coordoneze aparatul propriu al Primariei si CJ si sa conduca serviciile publcie de interes local, precum termoficarea, transportul public, salubrizarea, etc. Acestuia i se poate chiar delega si calitatea de ordonator de credite.
Proiectele prevad si ca neadoptarea bugetului de cate CJ sau CL in termenul prevazut de legea finantelor publice locale, se sanctioneaza cu suspendarea indemnizatiei de consilier pina la adoptarea acestuia si ca donatiile pot fi acceptate doar cu aprobarea plenului CJ ori CL.
De asemenea, secretarul judetului nu mai este inalt functionar public, cetatenii pot propune proiecte de hotariri de CJ si se introduce conceptul de zona metropolitana, ca fiind zona constituita prin asociere, pe baza acordului expres intre municipii si orasele sau comunele din aria de influenta socio-economica in scopul dezvoltarii infrastructurii si a unor obiective de dezvoltare de interes comun.
Proiectele privind administratia publica sint deocamdata in dezbatere publica si se doreste adoptarea lor pina la sfirsitul acestui an. Oficial, ele sint motivate de necesitatea alinierii la legislatia europeana din domeniu, insa in Romania, dupa preluarea puterii, partidele de la guvernare s-au obisnuit sa modfice aceste legi. "Ne apropiem astfel mai mult de modelul francez, de cel al Uniunii Europene ", afirma Mihai Elvadeanu, secretarul general al Prefecturii, care conform noilor prevederi ar urma sa devina subprefect. Acesta mai spune ca este necesar ca legislatia statelor din UE sa se armonizeze pentru ca atunci cind se da o directiva de la Bruxelles sa se poata puna similar in aplicare in toate tarile componente.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia