
Cadrele didactice botosanene au anuntat ca vor continua greva generala si in zilele urmatoare, intrucit rezultatele obtinute dupa prima runda de negociere intre guvernanti si sindicate nu sunt multumitoare. Reprezentantii Guvernului nu au ajuns la nici un consens cu reprezentantii federatiilor sindicale, chiar daca negocierile au durat mai bine de opt ore. Negocierea ramine deschisa. O alta intilnire intre cele doua parti va avea loc vineri. In aceste conditii, noi continuam greva generala", a declarat Gheorghe Constantinescu, liderul Ligii Sindicatelor din Invatamint. Acesta sustine ca, de astazi, si-a anuntat intentia de a intrerupe activitatea si dascalii de la Grup Scolar Ghe.Asachi". Nu se face greva, in continuare, la Scolile 3 si 17 din Botosani.
Invatamintul rominesc se confrunta, incepind de luni dimineata, cu cea mai ampla greva generala din 1990 pina acum, dupa ce, pentru prima data, si-au incetat simultan activitatea cadrele didactice preuniversitare, universitare, dar si studentii. Protestatarii cer, in primul rind, alocarea a 6% din PIB pentru invatamint, in 2006 (conform standardelor din Uniunea Europeana si promisiunilor electorale). Ei considera ca procentul va fi in continuare prea mic, sub 4% din PIB, chiar daca s-a decis ca acesta va fi suplimentat cu 1.800 miliarde de lei.Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia