Fratii Bidasca, tepuiti de directorul de la Mecanex

campania.jpg

Patronii de la supermarketurile Pita, Adrian si Florentin Bidasca, care controleaza si societatea comerciala Mecanex, au fost tepuiti cu 500.000 de lei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a confirmat, pe 24 februarie, începerea urmăririi penale faţă de Traian Ariciuc, 54 ani, din comuna Bondiţa, judetul Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Din probatoriul administrat s-a stabilit că în perioada iunie– septembrie 2010, în calitate de director general al SC MECANEX SA Botoşani, a însuşit, folosit şi traficat atât pentru sine cât şi pentru alţii, suma de peste 500.000 lei, aparţinând societăţii, prin emiterea mai multor bilete la ordin în favoarea unei societăţi comerciale din municipiul Iaşi, fără a exista vreun contract comercial încheiat între cele două societăţi, respectiv fără a exista servicii prestate care să justifice plata, decontarea efectuându-se într-un cont ce nu coincide cu cel indicat de societatea ieşeană. Ariciuc a fost schimbat din functie in noiembrie 2010.

"În prezent s-au efectuat demersurile necesare, conform dispoziţiilor legale în vigoare, pe lângă instituţiile bancare, în vederea identificării tuturor aspectelor legate de operaţiunile efectuate, inclusiv destinaţia sumelor tranzacţionate", sustin politistii.

Societatea Mecanex SA a fost privatizata la inceputul anilor 2000, cind pachetul majoritar de actiuni a fost scos la vanzare de fostul Fond al Proprietatii de Stat. Societatea a fost cuprinsa, la momentul respectiv, in programul de privatizare PSAL I al Guvernului, iar pentru pachetul majoritar de actiuni s-au batut, in 2002, reprezentantii Asociatiei Salariatilor Mecanex si cei ai societatii A1 Impex SRL Cluj Napoca. In urma analizarii ofertelor, membrii Comisiei de privatizare au selectat Asociatia Mecanex– PAS (Programul Actiunea Salariatilor) pentru incheierea contractului.

Astfel, in 2002 salariatii Mecanex au preluat de la stat 50,95% din actiuni (pachetul majoritar), restul de actiuni fiind detinute de SIF Moldova (38,20 la suta) si actionarii PPM (10,83 la suta). Ulterior, fabrica specializata in fabricarea si comercializarea electropompelor, masinilor-unelte, compresoarelor, precum si a pieselor de schimb a fost preluata de fratii Bidasca, cei care au cumparat, initial, actiunile majoritare din interiorul PAS (de la salariati), dupa care si celelalte actiuni.

Castilio.JPG