Patroni cu apartamentele sechestrate de Fisc

Directia Generala a Finantelor Publice Judetene Botosani a pus, pentru prima data in acest an, sechestru pe apartamentele unor patroni. Acestia sunt Adrian Popa si Octavian Popa, patronii firmei Intercar SRL, scrie, in editia sa de marti, Evenimentul de Botosani. Fiscul a inaintat Tribunalului Botosani solicitarea de declansare a procedurii de faliment fata de Intercar, deoarece societatea are datorii totale la bugetul consolidat al statului in valoare de 105.209 lei (1,05 lei vechi). Finantistii au pus sechestre pe apartamentele celor doi patroni, locuinte ce le-au cumparat recent de la firma pe care o detin la preturi derizorii, potrivit finantistilor. „Ei si-au cumparat apartamentele de la propria firma in speranta ca noi nu vom pune sechestre si pe ele. Insa, legea ne permite sa punem sechestru in acest caz dat fiind relatia directa dintre cele doua persoane fizice si firma Intercar", a declarat un finantist. Intercar SRL Dorohoi are datorii de 89.428 lei (894 milioane lei vechi) la bugetul de stat, 11.192 lei (111 milioane lei vechi) la bugetul asigurarilor sociale de stat, de 1.156 lei (11 milioane lei vechi) la fondul de somaj si un debit de 3.433 lei (34 milioane lei vechi) la fondul de sanatate. Numarul de telefon declarat Fiscului nu mai este functional, astfel incit nu am reusit sa-i contactam nici un reprezentat al societatii pentru a da o declaratie vizavi de acest caz. Finantistii sustin ca cei doi patroni au dreptul de a contesta in instanta decizia lor de a pune sechestru pe apartamentele proprietate personala. „Pe noi ne intereseaza sa recuperam creantele bugetare si vom aplica toate masurile permise de lege pentru a aduce bani la buget", a mai spus angajatul Finantelor Publice.