

Trei transfugi georgieni au fost identificati vineri dimineata de o patrula a Politiei Dorohoi. Barbatii erau adapostiti intr-o masina parcata in cartierul Plevna, pe care au gasit-o descuiata. Politistilor le-a atras atentia faptul ca masina avea geamurile aburite, iar cele trei siluete din interior incercau sa se ascunda.
Barbatii vorbesc doar limba rusa si nu aveau asupra lor niciun document si niciun ban. Fiecare dintre ei aveau doar cate un rucsac in care transportau haine de schimb.
In timpul verificarilor, politistii nu au reusit sa inteleaga numele acestora si nici cum au ajuns in Dorohoi.
In plus, barbatii nu stiau in ce localitate se afla, anchetatorii neexcluzand ca acestia sa fi fost transportati pana aici.
Singurul cuvant care a putut fi inteles cu usurinta de politistii dorohoieni si care a fost repetat de zeci de ori de transfugi a fost „hazil”, oamenii legii deducand ca acestia solicita azil in tara noastra.
Cei trei vor fi predati reprezentantilor Oficiului Roman pentru Imigrari care cu ajutorul unui translator vor stabili cum au ajuns acestia in Dorohoi, precum si intentiile sau solicitarile lor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia