
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani vă invită vineri, 25 februarie 2011, incepând cu ora 11.30 in Sala Mare la spectacolul "Amintiri din copilarie", de Ştefan Oprea după Ion Creangă, in regia lui Ion Cebotaru.
Distributia: Valentina Popa, Cezar Amitroaiei, Narcisa Vornicu, Florin Aionitoaie, Florita Tugui, Traian Andrii, Teodora Moraru, Dragos Radu, Eduard Sandu, Ovidiu Ivan, Bogdan Horga, Ana Maria Cazacu, Petronela Chiributa, Laura Dumitrache, Lidia Uja si Crenola Muncaciu.
Pret bilet – 6 lei .
Sâmbătă – 26 februarie 2011, ora 18.00 , spectacolul :
“ ULTIMUL SUŢŢO ”
de DUMITRU CRUDU
Piesa lui Dumitru Crudu „Ultimul Suţţo” a fost premiată de UNITER în 2002 cu „Premiul pentru cea mai bună piesă a anului”.
Suţţo este găsit mort în closetul din curte şi adus în faţa slugilor care întrerup orice muncă, fiindcă nu mai are cine să le poruncească, după care fiecare conştientizează dezastrul care-i aşteaptă, dacă românii sau turcii vor afla că domnitorul lor este mort şi vor aduce un altul, care-i va lăsa pe drumuri văzând incompetenţa acestora. Gândindu-se la păstrarea privilegiilor, slugile decid să ascundă moartea domnitorului şi să facă totul ca şi cum el ar fi în viaţă. Scanarea procesului de dezumanizare a slugilor văzute dintr-odată libere este făcută cu lux de amănunte, în maniera comicului absurd şi grotesc: de la scenele în care fiecare vrea să-şi încerce curajul până la internarea forţată la psihiatrie a soţiei lui Suţţo. La şedinţa Divanului pentru viitorul Valahiei sunt folosite filmele mai vechi în care Suţţo ţinea discursuri pe care operatorul le modifică după cum bate vântul politic al alegerilor. În finalul spectaculos, Suţţo apare viu şi triumfător la braţul soţiei sale, iar sluga necredincioasă îşi primeşte pedeapsa.
Regia spectacolului aparţine lui Alexandru Vasilache, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia de Victoria Bucun.
Distributia: Marius Rogojinschi, Cristina Ciofu, Sorin Ciofu, Gheorghe Frunza, Bogdan Horga, Lenus Moraru, Gina Patrascu, Eduard Sandu, Cezar Amitroaiei, Andreea Motcu, Traian Andrii, Mihail Dontu, Dragos Radu, Narcisa Vornicu, Crenola Muncaciu si Ciprian Tabacaru.
Pret bilet – 12 lei
Duminică – 27 februarie 2011, ora 18.00 , spectacolul :
“ O NOAPTE NEBUNĂ, NEBUNĂ !”
adaptare după RAY COONEY
Spectacolul „O noapte nebună, nebună” este o adaptare după textul lui Ray Cooney, renumit actor şi dramaturg englez, supranumit „Feydeau al Angliei”, apreciat atât de public, cât şi de critica de specialitate, fapt recompensat prin acordarea titlului de „Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic”. Comedia „O noapte nebună, nebună” poate fi considerată, în egală măsură, o farsă, o comedie de moravuri, o satiră politică, dar şi toate acestea la un loc, fără a ştirbi cu nimic din calităţile vreuneia dintre cele trei. Răsturnările de sitiuaţie, încurcătura de minciuni, acumularea de personaje-surpriză, rafinamentul comicului de limbaj, contrastul dintre adevărata faţă a protagoniştilor şi ceea ce se consideră ei a fi, multitudinea de tipologii – toate converg spre o succesiune ameţitoare de situaţii comice, fapt ce contribuie la realizarea unei comedii savuroase în viziunea regizorului Alexandru Vasilache.
Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, costumele sunt realizate de Alina Dincă.
Din distribuţie fac parte actorii Volin Costin, Ioan Creţescu, Andreea Moţcu, Mihai Donţu, Petronela Chiribuţă, Sorin Ciofu, Narcisa Vornicu, Cristina Ciofu şi Cezar Amitroaei.
Pret bilet – 12 lei.




























