Cinematograful Unirea din Botosani va bebeficia pina la sfirsitul acestui an de o sala in care vor putea avea loc proiectii tridimensionale, a anuntat Marius Iuraşcu, directorul "România Film". Potrivit acestuia, municipiul Botosani este inclus in lista celor 27 de orase incluse in proiectul Caffe Cinema 3D.
"Nebunia Caffe Cinema 3D! RADEF RomâniaFilm trebuie să inoveze în domeniu, dacă vrea să ţină pasul cu multiplex-urile. Tocmai de aceea, conceptul exclusiv Caffe Cinema 3D, registered mark a RADEF, este o gaselniţă deşteaptă, ieftină şi profitabilă. Ştiţi că sălile noastre au între 300 şi 1100 de locuri, mii de metri pătraţi şi, doar dacă vă gândiţi la faptul că aceste săli trebuie încălzite, realizaţi ce costuri de operare avem. Publicul acestor săli este, din păcate, redus la maxim 10% din capacitate. Şi atunci, de ce să am costuri de 10 ori mai mari şi public de 10 ori mai puţin, în condiţiile în care sălile arată cum arată, filmul se proiectează tot pe aparatele de proiecţie pe peliculă 35 mm, vechi de 20-30 de ani, nu este aer condiţionat, scaunele sunt de pe vremea părinţilor mei, etc.?", a declarat, pentru Evenimentul Zilei, Iuraşcu.
O sală de genul Caffe Cinema 3D se realizează în holurile sălilor de cinematograf, iar costurile de realizare sunt minore. De asemenea, aparatura DLP 3D Bluray este ieftină, iar costurile de operare sunt aproape insignifiante faţă de o sala clasică.